Patapievici deplânge viitorul ICR, locul în care și-a lăsat şapte ani şi jumătate din viaţă

patapievici
patapievici

Preşedintele Institutului Cultural Român, Horia-Roman Patapievici, în prezența unor personalități precum Cristi Puiu și Mircea Cărtărescu și-a susținut, la sediul ICR, ultima sa conferință de presă ca șef al instituției, în cadrul căreia a precizat că ”această construcție instituțională vie este distrusă” prin efectele OUG nr. 27/ 2012, iar decizia de marți a Curții Constituționale a României privind ICR a fost luată cu o abatere de la procedură, întrucât Avocatul Poporului nu a fost prezent la ședință.

În ultima sa conferință în calitate de președinte al ICR, Horia-Roman Patapievici, secondat de cei doi vicepreședinți Mircea Mihăieş şi Tania Radu, a prezentat, joi, la sediul Institutului Cultural Român, motivele pentru care conducerea institutului îşi dă demisia de onoare.

Potrivit șefului ICR, ceea ce se va întâmpla cu ICR, prin efectele OUG nr. 27/ 2012, nu înseamnă doar trecerea în subordinea Senatului, ci şi schimbarea misiunii, accentul punându-se, cum se specifică în preambulul ordonanţei, pe identitatea naţională.

De asemenea, ICR se va transforma într-o instituţie de propagandă a culturii naţionale, dintr-un mediator care a pus în legătură artişti şi operatori culturali din România cu cei din străinătate şi o instituţie care a promovat cultura naţională în cooperare cu instituţii de cultură străine, asigurând astfel succesul acţiunilor sale pe piaţa culturală externă, potrivit Mediafax.

În opinia lui Patapievici, ICR, locul în care și-a lăsat mai bine de șapte ani din viață, este distrus, deoarece este vorba despre o ”subordonare politică pentru a supraveghea ceea ce ministrul Culturii a numit misiunea centrală a instituţiei”.

"Locul în care ne-am lăsat şapte ani şi jumătate din viaţă, această construcţie instituţională vie este distrusă", a spus Patapievici, care a precizat că actuala conducere a institutului, formată din el, Tania Radu şi Mircea Mihăieş, înţelege să îşi depună demisia de protest "faţă de lovitura dată artiştilor români".

Totodată, Horia Roman Patapievici, a susținut că decizia de marți a Curții Constituționale a României privind ICR a fost luată cu o abatere de la procedură, întrucât Avocatul Poporului nu a fost prezent la ședință.

”Avocatul Poporului nu a fost prezent în persoană și nici nu a delegat pe cineva pentru a susține pe lângă Curtea Constituțională, marți, contestarea caracterului de urgență al ordonanței de urgență. Este o abatere de la procedură, care arată limpede motivele pentru care fostul Avocat al Poporului a fost schimbat, cât și motivele pentru care prezentul a fost confirmat și anume să fie executate «întocmai și la timp» ordonanțele de urgență ale Guvernului”, a declarat Patapievici.

Deși Ordonanța de urgență care prevede trecerea ICR din subordinea Președinției în cea a Senatului a fost contestată de către Avocatul Poporului, Patapievici a arătat că ”CCR a decis marți că era o situație de urgență, comparabilă cu calamitățile naturale și că trecerea în subordinea Senatului a ICR și modificarea misiunii lui sunt chestiuni urgente care pot justifica nesupunerea legii în baza căreia funcționam dezbaterii publice și dezbaterii Parlamentului”.

Ca urmare a acestei decizii, conducerea Institutului Cultural Roman și-a depus joi demisia.

”Față de lovitura teribilă pe care puterea de astăzi o aduce culturii române, operatorilor culturali români și artiștilor români, conducerea Institutului Cultural Român înțelege, în semn de protest, să își dea demisia. Din acest moment, noi declarăm că nu mai putem lupa cu voința politică de distrugere a autonomiei culturale a ICR și cu voința politică a actualului Guvern și a actualei majorități parlamentare de a transforma Institutul într-un instrument de propagandă”, a declarat, joi, fostul președinte al ICR, Horia Roman Patapievici.

La conferința de joi, la sediul ICR au fost prezenți, printre alții, regizorul Cristi Puiu şi scriitorul Mircea Cărtărescu, tinerele autoare Anamaria Sandu şi Elena Vlădăreanu, precum şi directorul Institutului Francez din Bucureşti, Didier Dutour.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel