Urmărește emisiunea live


Pakistan, scufundat în întuneric în urma unei pene de curent

O mare parte a Pakistanului, inclusiv toate marile oraşe, a fost scufundată în întuneric duminică la primele ore în urma unei uriaşe defecţiuni la reţeaua electrică, potrivit unor responsabili, notează AFP. 

Pana de curent a fost provocată de o defecţiune survenită la orele 23.41 (18.41 GMT) în sudul ţării, a făcut cunoscut ministrul energiei, Omar Ayub Khan, pe Twitter, afirmând că se bazează pe primele elemente disponibile.

'Defecţiunea a afectat sistemul de transmisie al ţării ceea ce a dus la oprirea centralelor', a explicat el. Pana de curent a afectat toate marile oraşe ale ţării, printre care capitala Islamabad, cea economică, Karachi, precum şi al doilea oraş ca mărime la ţării, Lahore. Curentul electric a revenit în unele zone din ţară şi numeroase echipe lucrau duminică dimineaţă pentru a-l restabili în restul ţării, a indicat Ministerul Energiei.

Netblocks, o organizaţie neguvernamentală care înregistrează problemele de internet, a subliniat că, urmare a defecţiunii la reţeaua electrică, conectivitatea în Pakistan a scăzut, stabilizându-se la '62% din nivelul obişnuit', potrivit contului său de Twitter. Întreruperile în difuzarea energiei electrice sunt frecvente în Pakistan, ţară cu 210 milioane de locuitori care se confruntă de mai mulţi ani cu o criză energetică cronică şi al cărei sistem de distribuţie este complex şi vechi. Numeroşi pakistanezi sunt lipsiţi de curent mai multe ore în timpul zilei, situaţie care se agravează în perioada căldurii estivale, informează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel