Nordis Group, parteneriat consolidat cu Federația Română de Fotbal prin extinderea colaborării până în 2025

Nordis Group, parteneriat consolidat cu Federația Română de Fotbal prin extinderea colaborării până în 2025 / Sursă foto: Facebook Nordis Group
Nordis Group, parteneriat consolidat cu Federația Română de Fotbal prin extinderea colaborării până în 2025 / Sursă foto: Facebook Nordis Group

Nordis Group, companie românească specializată în dezvoltarea de ansambluri hoteliere și rezidențiale premium, a semnat un parteneriat cu FRF.

Nordis Group, companie românească specializată în dezvoltarea de ansambluri hoteliere și rezidențiale premium, semnează continuarea parteneriatului cu Federația Română de Fotbal, sprijinind Comisia Centrală a Arbitrilor în următorii 4 ani. Parteneriatul între Nordis Group și Federația Română de Fotbal a fost inițiat anul trecut în luna decembrie, iar în urma colaborării de succes ce presupune susținerea Comisiei Centrale a Arbitrilor, cei doi parteneri doresc să prelungească parteneriatul menit să ducă arbitrajul românesc la cel mai înalt nivel.

Parteneriatul între Nordis Group și Federația Română de Fotbal a fost inițiat anul trecut în luna decembrie, iar în urma colaborării de succes ce presupune susținerea Comisiei Centrale a Arbitrilor, cei doi parteneri doresc să prelungească parteneriatul menit să ducă arbitrajul românesc la cel mai înalt nivel.

Dorința fermă a companiei Nordis Group de a sprijini arbitrii din România dovedește încă o dată implicarea dezvoltatorului în acțiuni și parteneriate care accentuează potențialul și valorile României, dovedite, în acest caz, prin performanță în fotbal. Nordis Group este partener exclusiv al Federației Române de Fotbal, fiind prima companie imobiliară care susține fotbalul românesc.

Nordis Group susține sportivii români

Nordis Group a creat o tradiție din a susține excelența în România. Inițiativa Romania NOW recent lansată a pus în lumină frumusețea și potențialul turistic ale țării, contribuind astfel la construirea unui brand de țară puternic. Acțiunile viitoare desfășurate sub umbrela Romania NOW vor pune în valoare elitele României în domenii diverse – business, artă, sport, educație.

“Parteneriatul fructuos din ultimul an cu Federația Română de Fotbal ne-a întărit dorința de a oferi sprijin în continuare sportului din România. Este foarte important să credem în capacitatea sportivilor noștri de a deveni campioni și să-i susținem la fiecare pas. Consider că este datoria generației noastre de a susține reușitele realizate în România. Suntem mândri și onorați să continuăm acest parteneriat prin care ne alăturăm Federației Române de Fotbal în drumul spre excelență”, a declarat Emanuel Poștoacă, Președinte și Fondator Nordis Group.

Mesajul lui Răzvan Burleanu, președinte FRF

“Mă bucur că Nordis își continuă sprijinul pentru arbitrajul românesc, alegând să prelungească angajamentul semnat în decembrie 2020. Iată că, într-un timp atât de scurt, Federația Română de Fotbal a câștigat încrederea unei companii românești de prestigiu, confirmând încă o dată că este cel mai bun coechipier pentru mediul de business din România”, a precizat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

“Este o bucurie și o mândrie să văd că Nordis Group, unul dintre cei mai importanți actori de pe piața de real estate din România, a decis să prelungească sprijinul pe care-l acordă arbitrajului românesc. Le mulțumesc pentru încrederea acordată și sunt sigur că împreună vom putea realiza lucruri frumoase prin dezvoltarea arbitrajului românesc”, a declarat Kyros Vassaras, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Nordis Group reprezintă un grup de firme cu capital 100% românesc, fiind specializat în dezvoltarea imobilelor și ansamblurilor premium. Grupul de firme Nordis este format din 7 entități: Nordis Development, Nordis Construct, Nordis Architecture, Nordis Hotels, Nobileo (membru Nordis Group), Nordis Travel și Nordis Property Management.

Grupul de firme Nordis are o experiență de peste 13 ani pe piața de real estate. Compania se concentrează pe dezvoltarea de proiecte de 5 stele, care ridică potențialul turistic și economic al României. În prezent, Nordis Group dezvoltă ansambluri hoteliere și rezidențiale la mare (Nordis Mamaia) și la munte (Nordis Sinaia și Nordis Brașov), precum și imobile rezidențiale exclusiviste în București (Nordis Primăverii și Nordis View), precizează profit.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel