Narcotice în cultura română, în dezbatere la București

Editura Polirom vă invită duminică, 29 iunie, la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bulevardul Elisabeta nr. 38, București), la o dezbatere pe tema volumului-eveniment "Narcotice în cultura română. Istorie, religie, literatură (ediţia a III-a, revăzută, adăugită şi ilustrată), de Andrei Oişteanu, apărut de curând în seria de autor pe care editura i-a dedicat-o, disponibil şi în ediţie digitală.

Alături de autor, vor lua cuvântul: Răzvan Voncu, Ioan Stanomir şi Cosmin Ciotloş. Va modera: Andreea Răsuceanu.

"Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură", volum distins cu Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România, reprezintă un amplu studiu, deopotrivă de antropologie culturală şi de istorie a mentalităţilor, primul de o asemenea anvergură întreprins pe terenul culturii române, unde tematica folosirii narcoticelor, un tabu pînă în 1990, continua să fie abordată în genere cu rezerve şi documentarea întîmpină serioase dificultăţi.

"Narcotice în cultura româna" este o carte curajoasă şi de succes – dovadă stând ediţiile anterioare ale volumului apărute în 2010 şi 2011 –, care va modifica probabil configuraţia cîtorva capitole din istoria literaturii române. În decembrie 2013, volumul a apărut în limba germană la Frank&Timme Verlag, în traducerea universitarei Julia Richter.

"N-am putut să las din mînă cartea lui Andrei Oişteanu. Am aflat din ea că mulţi autori din cultura română foloseau narcotice, experimental sau hedonistic. Dar aici este un pericol extraordinar: toate aceste stimulente ard şi distrug. Cei care sunt artişti cu adevărat, cei mai mulţi dintre ei, au ars lumânarea la ambele capete. Sunt faimoşii damnaţi pe care îi cunoaştem. Cartea lui Andrei Oişteanu este o parte a tabloului culturii române, până acum escamotată", spune Mircea Cărtărescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel