Moțiune de cenzură, pariu cu Ionel Dancă. Liviu Pop: Îmi dau demisia din Senat

Vorica Dăncilă și-a arătat optimismul, joi, într-un mesaj postat pe Facebook, în privința eșecului moțiunii de cenzură pregătită de opoziție.

Acest lucru a fost confirmat de senatorul PSD Liviu Pop, invitat în platoul Realitatea Tv, miercuri seara:

"Moțiunea nu va trece bazându-se pe fapte, nu pe vorbe sau semnături. Dacă aveau semnăturile, astăzi ar fi depus moțiunea.
Și dacă le au... e a nu știu câta moțiune pe care au făcut-o în care numărul de semnături e mai mare decât numărul de voturi din sală. Dacă trece eu îmi dau demisia! Îmi dau demisia din Senat dacă trece moțiunea de cenzură", a declarat senatorul PSD.

Fostul ministru Liviu Pop i-a propus și purtătorului de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, prezent și el în platoul Realitatea Tv, să țină acest pariu, adică să-și dea demisia dacă nu trece moțiunea... "Eu nu am de ce să-mi dau demisia" a replicat Dancă.

"Moțiunea este o glumă, care blochează activitatea ministerelor. Sabotajul fiind același", a mai spus Liviu Pop.

Ludovic Orban anunțase în cursul aceleași zile că moțiunea de cenzură, inițiată de PNL, a strâns 237 de semnături și va fi depusă, cel mai probabil, luni.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26