Lider USR, DEMISIE din partid. "Întâi trebuie salvat şi reformat USR, apoi România"

USR stă pe un butoi cu pulbere înainte de alegerile parlamentare, după ce o nouă demisie zguduie partidul.

"Mi-am dat demisia din USR și implicit din funcția de președinte USR Tileagd. O iau ca pe o experiență. Am cunoscut o grămadă de oameni faini și ăsta e singurul câștig cu care rămân. Și, mi-am întărit legăturile cu oamenii pe care deja îi cunoșteam. M-am săturat de mizeriile din interiorul USR, nu mă reprezintă și nu vreau vreodată să trebuiască să mă reprezinte un grup de oameni care cred că partidul USR e pe persoana fizică a cuiva.

Odată cu mine, și-au dat demisia și toți colegii locali din USR Tileagd.", a scris pe Facebook Raul Cotuna, lider USR Tileagd, jud. Bihor. 

"M-am săturat. Întâi trebuie salvat şi reformat USR, apoi România"

"De ce? Pentru că:

- nu există transparența aceea despre care tot se vorbește. A se vedea procesul pierdut recent de USR și câștigat de Dide pentru că a cerut informații prin legea 544;

- oameni precum Florina Presadă, unul dintre cei mai activi și vocali senatori ai României, se află pe un loc neeligibil pentru că așa a decis "autobuzul";

- nu sunt de acord cu ce i s-a întâmplat lui Vlad Teohari, cum a fost eliminat de comisia națională de arbitraj a USR deși câștigase votul colegilor din Diaspora și era pe primul loc la camera deputaților, pentru că a îndrăznit să-și expună punctele de vedere liber;

- manevrele recente din parlament seamănă cu un schimb de funcții;

- USR trimite membrilor e-mailuri prin care sunt presați să doneze. Nu mai există bun-simț și se cer pe față 100 lei;

- forurile superioare ale USR, Biroul Național, Comitetul Politic sau comisia națională de arbitraj sunt niște foruri nefuncționale și nu respectă toți membrii USR;

- statutul USR este interpretabil și aplicat doar pentru unii când consideră puterea din Biroul Național;

- USR Bihor a condiționat filialele locale să contribuie cu o anumită sumă de bani după cum a și ieșit în presa locală o înregistrare în care inclusiv delegații în secții sau reprezentanții în biroul electoral trebuiau să cotizeze;

- la USR Bihor, s-au desemnat candidații la alegerile parlamentare înainte cu o zi de alegerile locale, totul pe ascuns;

- USR Bihor a luat un scor de 2.29% și nimeni nu și-a asumat clar și categoric acest eșec, ba mai mult, după celebrele demisii ale membrilor biroului județean, unii au candidat din nou și au fost realeși;

- în USR, mizeria se încearcă să fie ascunsă mereu sub preș, ignorarea fiind calea aleasă;

- oamenii buni și valoroși au ales să plece din USR din cauza nedreptății conducerii organizațiilor județene;

- m-am săturat ca așa să meargă lucrurile în USR!

Pentru oamenii faini care încă rezistă în USR, îndemnul meu e să-și spună mereu părerea și să scoată la iveală problemele cu care se confruntă. Iar pentru ceilalți, care calcă peste orice numai să-și atingă interesele, să le fie rușine!

Întâi, trebuie salvat și reformat USR și apoi România. Și cred că până atunci, trebuie să avem mare grijă ce votăm.", a mai scris acesta. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel