Vizită Timmermans: Parlamentul nu trebuie să timoreze sistemul judiciar

Parlamentul României este încurajat să nu facă legi care să timoreze sistemul judiciar - este una dintre concluziile discuţiilor avute joi de prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, cu parlamentarii din comisia specială pe legile justiţiei.

'A fost o întâlnire în parametrii pe care îi cunoaşteţi, o întâlnire firească, de informare între membrii comisiei speciale care reglementează legislaţia pe temele justiţiei cu oficialităţi ale CE. Fiecare grup şi-a spus punctul de vedere, a fost o informare făcută de preşedintele acestei comisii, iar grupul nostru şi-a spus opinia despre legile justiţiei, despre nevoia de colaborare cu sistemul judiciar, despre obsesia aceasta pentru justiţie pe care PSD o are încă de la începutul anului trecut, de când a preluat guvernarea. (...) Poziţia pe care o veţi afla în cursul zilei de la prim-vicepreşedintele CE este cea prin care suntem încurajaţi să facem legi care să nu timoreze sistemul judiciar - nu-mi aduc aminte exact termenul pe care l-a folosit, dar am reţinut cu siguranţă o expresie - că pare a fi un război între Parlament şi sistemul judiciar şi că nu este deloc recomandat să reglăm toată această problemă pe care Parlamentul sau o parte a Parlamentului - că noi ne permitem să circumstanţiem şi să aruncăm această poveste în curtea PSD - ALDE; nu e cazul să ducă PSD - ALDE acest război prin presă cu sistemul judiciar', a explicat, la finalul discuţiilor, senatorul PNL Alina Gorghiu.

Ea a susţinut că Frans Timmermans le-a recomandat parlamentarilor să 'nu se înece ca ţiganul la mal'.

'O altă remarcă pe care o consider relevantă este cea legată de cum ne privesc europenii în acest moment şi prim-vicepreşedintele CE a spus că, după multă vreme, ochii statelor europene sunt aţintiţi spre situaţia din România. Însă, bineînţeles că recomandările sunt să cooperăm cu sistemul judiciar, să cooperăm şi să comunicăm cât mai constant şi des cu CE - există o mare deschidere din partea Comisiei de ajutor. Sfatul este acela de a nu evita Comisia de la Veneţia. (...) În privinţa MCV, evident că există o monitorizare strictă din partea Comisiei. Toată lumea a menţionat şi a subliniat progresele pe care România le-a făcut în ultimii ani pe tema justiţiei, însă ne-a recomandat (Timmermans - n.r.) să nu ne înecăm ca ţiganul la mal - vorba românului', a afirmat Alina Gorhiu.

Deputatul PNL Ioan Cupşa susţine că 's-a tras o concluzie relativ optimistă' în urma discuţiilor, dar, în opinia sa, nu este deloc pozitiv pentru România faptul că nu se ştie când se va renunţa la MCV.

'S-a tras o concluzie relativ optimistă. Însă eu am remarcat, din câte spunea dl Timmermans, un lucru care nu e deloc pozitiv pentru România - nu mai există practic un deadline, un capăt de limită în timp când acest MCV se va ridica. A subliniat de mai multe ori că depinde doar de noi dacă acest MCV se va ridica şi tot de noi depinde dacă vom fi primiţi, vom adera în spaţiul Schengen. PNL a subliniat că e nevoie să avem o privire de ansamblu - să privim ceea ce s-a întâmplat în cursul anului trecut şi în acest an în ansamblu, ca un fenomen', a spus el. Potrivit acestuia, parlamentarii liberali din comisie au subliniat 'toate episoadele acestui film'.

'Am subliniat toate momentele acestui film care are mai multe episoade - episodul ianuarie 2017, în care era gata-gata să dea drumul la acea ordonanţă de urgenţă privitoare la amnistie şi graţiere, momentul februarie 2017 în care Ordonanţa de Urgenţă 13 a făcut atâta rău, momentul 23 august - parcă e subtil ales - tezele din august ale dlui Tudorel Toader care erau devastatoare - numeau procurorii de rang înalt, controlau prin Inspecţia Judiciară. (...) Am subliniat episodul octombrie-decembrie 2017 când, deşi aparent lucrurile s-au desfăşurat cu o colaborare largă şi cu transparenţă, datorită volumului imens de muncă în fapt a fost totul pe repede înainte, au călcat peste voinţa şi a asociaţiilor profesionale, şi a partidelor politice, şi a societăţii civile. N-am uitat să subliniem şi modificările de acum la Codul de procedură penală şi la Codul penal care par că e o repliere a PSD şi ALDE în sensul că, 'dacă nu putem controla întru totul magistraţii, cel puţin să îi lipsim de mijloace procedurale şi procesuale, să-i lipsim de dinţi', dacă tot vorbeam într-un limbaj colocvial. Am subliniat, de asemenea, demersul de început de an - demersul de revocare a procurorului şef al DNA şi am solicitat să privească şi dânşii în ansamblu acest fenomen, şi nu trunchiat, pentru că în felul acesta riscăm să falsificăm adevărul', a detaliat deputatul PNL.

[citeste si]

Senatoarea PNL Iulia Scântei a arătat, la rândul său, că una dintre recomandări s-a referit la necesitatea punerii în acord a legilor justiţiei cu deciziile CCR, dar nu să fie reglementat sistemul judiciar din România în funcţie de interesele politice, ci pentru a îmbunătăţi actul de justiţie.

'Nu e de dorit să ai o poliţie care să îi urmărească pe magistraţi - a punctat domnia sa, iar Comisia de la Veneţia nu trebuie să fie văzută de Parlament decât ca un organ de expertiză, un furnizor de expertiză şi nu un organ inchizitorial. Iar o recomandare în finalul acestei dezbateri a fost cu privire la partea care priveşte răspunderea penală a magistraţilor, care a fost declarată neconstituţională, să fie pusă în acord cu recomandările Comisiei de la Veneţia', a arătat Iulia Scântei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel