„Întâlniri Teatrale la Sulina”

David Esrig
David Esrig

Întâlnirile Teatrale îşi propun să readucă Sulina în atenţia publică,  încercând o punte culturală între perioada de maximă înflorire a acestui oraş şi priorităţile din ţările regiunii dunărene, cu legături istorice tradiţionale, dar şi importante raţiuni economice şi strategice contemporane.

Întâlnirile Teatrale au ales Sulina pentru că aici este locul unde se dezvoltă, pentru prima dată, conceptul Europei Unite, manifestat prin spirit de toleranţă şi convieţuire multietnică. Prin Tratatul de la Paris, din 1856, se înfiinţează, cu sediul la Sulina, Comisia Europeană a Dunării (CED), ce era compusă din reprezentantii MariiBritanii, Frantei, Austriei, Germaniei (Prusiei), Italiei (Sardinia), Rusiei si Turciei. Strategia Dunării este un mecanism comunitar de cooperare a statelor din bazinul Dunării lansat de Comisia Europeană, iar Guvernul României a adoptat „Strategia Integrată de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării”, Sulina fiind parte integrantă a acesteia.

Existenţa unui Centru de Întâlniri Dunărene la Sulina, unde să se desfăşoare viitoarele colaborări între instituţiile de învăţământ superior artistic din ţările riverane Dunării reprezintă o propunere importantă pe care participanţii de la Sulina o vor face autorităţilor locale şi regionale.

Participanții la acest proiect sunt reprezentanţi ai unor importante şcoli superioare de artă din Europa: Academia de Teatru şi Film „Athanor” din Germania, National Academy for Theatre and Film Arts Sofia - Bulgaria, Academia de muzică, Teatru și Arte Plastice - Chişinău, University of Arts – Belgrad, precum şi marile centre universitare din România: Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, Universitatea de Arte din Târgu Mureș, Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi.

Profesori universitari, rectori, decani, conducători de şcoli doctorale, împreună cu studenţii universităţilor menţionate mai sus vor participa, timp de trei zile, la ateliere, conferinţe, întâlniri, schimburi de experienţă.

Teatrul multimedial este tema atelierelor prezentate de Academia de Teatru şi Film „Athanor” din Passau împreună cu CINETIC Bucureşti şi coordonate de prof.dr. David Esrig. Multimedialitatea  poate să devină  parte a acţiunii spectacolului de teatru Subiectivitatea personajului, pe care aceasta poate să o facă mult mai vizibilă, conduce la o îmbogăţire a artei teatrului ce merită a fi dezbătută. Regizorul şi profesorul universitar David Esrig, împreună cu Laboratorul CINETIC din Bucureşti prezintă o demonstraţie de teatru multimedial pe textul „Ulciorul sfărâmat” de Heinrich von Kleist.

(w670)

UNATC Bucureşti şi Cinetic prezintă, în cele trei zile ale proiectului, ateliere care au la bază inovația și rezultatul cercetărilor ce includ demonstrații de filmare 360 și proiecte de sonificare.

UNATC a înfiinţat Centrul Internaţional de Cerceare şi Educaţie în Tehnologiii Inovativ-Creative, un proiect în valoare de 8 milioane de euro, finanţat prin Fondul European de Dezvltare Regională.

Centrul este dotat cu tehnologie de ultimă generaţie, este funcţional din anul 2016, scopul său fiind acela de a conecta artele performative cu tehnologiile moderne – o direcţie singulară între centrele de cercetare din Europa.

Cinetic este interesat de identificarea, stabilirea şi dezvoltarea unor reţele internaţionale şi asigurarea unor producţii de teatru multimedial şi nu numai.

Din agenda întâlnirilor între reprezentanții școlilor europene fac parte și conferințele ce au ca subiect metode de lucru, de cercetare și interdisciplinaritate, invitatul nostru de onoare fiind doamna Beatrice Piccon Vallin de la CNRS Paris, Franţa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel