Inculpații în dosarul Nana au fost achitați de Tribunalul Călărași. A fost ridicat și sechestrul pe mai multe terenuri ale Ioanei Băsescu

Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash

Tribunalul Călărași a încetat procesul penal față de toți inculpații din dosarul Nana. ca urmare a deciziilor Curții Constituționale privind prescripția.

Tribunalul Călărași a dispus încetarea procesului penal pentru mai multe capete de acuzare precum abuz în serviciu, fals, uz de fals și spălare de bani față de cei 11 inculpați din dosarul Nana, ca urmare a intervenirii prescripției, după ce a aplicat deciziile CCR, precizează Portalul Instanței.

Dintre cei 11 inculpați fac parte primarul PSD din comuna Nana, Gheorghe Dobre, și mai mulți funcționari precum secretarul, contabilul și casierul primăriei. Acești au fost achitați pe fond pentru acuzația de grup infracțional organizat.

De asemenea, fiecare trebuie să achite 240.000 de lei în scopul recuperării prejudiciului de peste 3 milioane de lei.

Sechestrele puse în dosar au fost menținute

Au fost menținute sechestrele puse în dosar pe bunurile inculpaților, dar a ridicat măsurile asigurătorii pe mai multe terenuri cumpărate de Ioana Băsescu, fiica cea mare a lui Traian Băsescu.

Decizia Tribunalului Călărași nu este definitivă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel