Homer nu ar fi existat. Cine a compus Iliada şi Odiseea?

Celebrul poet grec Homer, care este considerat autorul epopeilor Iliada şi Odiseea, nu ar fi existat în realitate.

Astfel, aceste lucrări nu au fost scrise de un singur om, ci de mai multe persoane, informează Daily Mail.

Adam Nicolson, un istoric specializat în creaţiile lui Homer, spune că ambele epopei sunt cu o mie de ani mai vechi decât se credea iniţial, adică ele datează din jurul anului 2.000 î.e.n.

Expertul spune că aceste poeme au fost transmise prin viu grai în decursul generaţiilor, fiind la început recitate, timp de sute de ani. Astfel, Nicolson crede că Homer nu a fost o persoană, ci o tradiţie, o cultură a transmiterii poemelor.

Mai multe relatări antice vorbesc despre Homer ca fiind un poet grec orb, care a trăit între anii 1.102-850 î.e.n.

La scurt timp au apărut grupuri de rapsozi care îi recitau operele, aceşti poeţi fiind cunoscuţi sub numele de homeridae.

Citește și: Cum își vâna femeile Casanova?

Primele opere scrise atribuite lui Homer au fost găsite alături de mumii egiptene din jurul anilor 150-200 î.e.n. Iar cel mai vechi manuscris al Iliadei se află în bibliteca dogilor din Veneţia şi datează din anul 900 e.n.

Nicolson spune că în trecut nu exista o singură variantă a textului Iliada, ci mai multe variante care circulau în diferite regiuni din Mediterană.

El crede că poveştile din această epopee sunt mult mai vechi decât cred istoricii, pentru că ele descriu o societate de luptători agresivi, organizaţi în triburi, nu o cultură greacă unificată şi evoluată, cum au devenit grecii ulterior.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel