Grup creștin-democrat în PNL. Cezar Preda: Să terminăm cu această răfuială

PNL
PNL

Deputatul PNL Cezar Preda a anunţat, miercuri, la Târgovişte, că deschide un grup creştin-democrat în cadrul Partidului Naţional Liberal.

"Am să-mi fac un cadou de sărbători, am să-mi deschid un grup în cadrul Partidului Naţional Liberal numit grupul creştin-democrat/grupul conservator. Pentru că eu nu sunt nepotul lui Brătianu, eu sunt membru al Partidului Naţional Liberal dar eu nu sunt de doctrină liberală, iar eu activez în Partidul Popular European. Eu nu pot să îi mint şi pe ei, nu pot să mă duc la ei să le spun că la mine este un libertinism, eu sunt liberal pur-sânge. Eu nu sunt liberal pur-sânge, la mine valorile erau aşa când am intrat în politică: era creştin-democraţia, avea biserica, familia, autoritatea locală, economia socială prin solidaritate socială. Asta e doctrina mea şi în interiorul PNL nimeni nu are dreptul să mi-o ia şi am să văd, în momentul în care voi deschide grupul, câţi din Partidul Naţional Liberal vor veni în grupul acesta. Câţi sunt creştin-democraţi în PNL. Trebuie să terminăm cu această răfuială în care toţi foştii PDL-işti sunt aruncaţi afară! Se apără minorităţile naţionale şi eu nu pot să mă apăr într-un partid al cărui membru sunt în Uniunea Europeană, în Partidul Popular European? Asta este dorinţa mea şi aşa o să fac", a spus Ceza Preda, într-o întâlnire cu presa. 

Parlamentarul a spus că deşi se simte "obosit politic" va constitui acest grup şi îşi va urma parcursul pe care l-a avut înaintea fuziunii dintre PNL şi PDL. 

"Dacă nu a avut cine ridica steagul până acum, o să îl ridic eu. Nu aveam chef să mai fac lucrurile acestea sunt destul de obosit politic, dar cred că vor fi destui care vor spune 'şi eu sunt creştin-democrat', 'şi eu sunt conservator'. Pentru că nu toţi suntem nepoţii lui Brătianu, nu pot fi judecat că nu depun lumânări la Florica. Să fie sănătoşi! Eu o să-mi urmez parcursul pe care l-am avut atunci când am bătut palma şi am făcut fuziunea. Că dacă voiam să fim liberali, atunci ne duceam la ALDE, mă refer la ALDE european, nu la surogatul acesta de aici, care sunt mai răi decât PSD. Sau ne păcălim unii pe alţii, sau mai facem câte ceva în fiecare zi să mai dispară câte unul de-ai noştri. Acesta cadoul pe care mi-l voi face!, a susţinut Cezar Preda. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel