”Gaură” de 10 miliarde de lei. PNL și PMP resping comisia

PMP și PNL sunt împotriva unei comisii parlamentare care să analizeze lipsa a 10 miliarde de lei. 

Deputații PMP îi cer preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, să precizeze dacă a solicitat puncte de vedere oficiale din partea Ministerului Finanţelor Publice, Corpului de Control al premierului şi Curţii de Conturi pe tema celor 10 miliarde de lei şi ce răspunsuri a primit în acest sens.

"În cazul în care aceste demersuri nu au fost făcute, grupul deputaţilor PMP îi solicită domnului Liviu Dragnea să ceară de urgenţă celor trei instituţii menţionate mai sus punctele de vedere privind această situaţie şi să prezinte Parlamentului răspunsurile primite. Abia apoi Parlamentul va putea decide în cunoştinţă de cauză", explică PMP într-un comunicat. 

[citeste si]

Anterior, Raluca Turcan, președinte interimar al PNL, a anunțat că liberalii vor vota împotriva unei comisii de anchetă. ”Aceasta este o iniţiativă populistă a domnului Dragnea, menită să caute falşi adversari, falşi duşmani pentru că este în imposibilitatea de a acoperi angajamentele din campania electorală.” crede Raluca Turcan. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel