Frica iraţională faţă de femei frumoase: caligynefobia

Caligynefobia este o fobie mai puţin cunoscută şi la fel de bizară ca multe altele. Pentru cei care suferă de această frică iraţională faţă de femeile frumoase, viaţa devine un coşmar.

Cum apare fobia

Ea apare de obicei ca urmare a unei traume care leagă prezenţa unei femei frumoase de o suferinţă puternică. Trauma poate fi din copilărie, un posibil abuz, sau ulterior, în urma unei relaţii eşuate cu o femeie frumoasă.

De asemenea, nesiguranţă de sine, lipsa farmecului personal, va duce la un complex faţă de femeile frumoase, care vor fi percepute astfel ca o ameninţare, ca sursa răului.

Ca orice fobie, este produsă de inconştient, ca un mecanism de apărare, de aceea toate fobiile sunt extrem de greu de controlat sau vindecat.

Simtomele variază ca intensitate

 În unele cazuri poate să apară doar o nervozitate în prezenţa unei femei frumoase, dar în cazurile grave pot bolnavul va suferi atacuri de panică.

Acestea se manifestă prin crize extreme de frică, pierderea controlului, senzaţie de iminenţă a morţii, creşterea pulsului, transpiraţie, dificultăţi în respiraţie, durere în piept şi frisoane.

Evident, din cauza acestor manifestări uneori extreme, persoanele care suferă de Caligynefobie devin mai izolate social, pot avea probleme la locul de muncă sau în relaţiile cu prietenii.

Tratamentul variază de la o personă la alta. Acesta include medicamente cu rol sedativ şi anti-anxietate, expunere graduală la stimulii care provoacă fobia şi terapie cognitivă comportamentală, pentru ca bolnavul să înveţe cum să reacţioneze la frică.

De asemenea, un rol important îl are terapia de grup şi organizarea de activităţi menite să crească încrederea în sine.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy