Fostul ministru al Educației, CONDAMNAT la închisoare cu executare

Un fost ministru al Educației a fost condamnat la închisoare. 

Fostul ministrul al Educației și fost președinte al Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și 2 luni de închisoare cu executare, în dosarul în care e acuzat că a încercat să mascheze un control de audit.

Cristian Adomniței a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și 2 luni de închisoare cu executare.

De ce este acuzat

Acuzațiile sunt de favorizarea făpuitorului și fals intelectual, comise când Cristian Adomniței era președinte al Consiliului Județean Iași.

La vremea respectivă, pro­curorii spuneau că acesta ar fi încercat să mascheze un control de audit în urma căruia se descoperiseră mai multe nereguli legate de derularea unui contract public semnat între Consiliul Județean şi o firmă de publicitate.

În mai 2015, Cristian Adomniţei s-a suspendat din toate funcţiile politice, inclusiv din cea de preşedinte al PNL Iaşi. Până la momentul declanşării anchetei DNA împotriva sa, Adomniţei spunea că nu exclude o candidatură la Primăria Iaşi, la alegerile din 2016, citează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel