Într-un interviu acordat pentru DC News, istoricul Filip-Lucian Iorga a povestit detalii importante ale evenimentelor care acum 100 de ani au condus către realizarea unui vis plătit cu sânge în Primul Război Mondial: România Mare, 1918. Istoricul a explicat și dificultatea integrării noilor provincii după ”momentul cel mai strălucitor al istoriei noastre”, dar și prăbușirea României Mari în urma pierderilor teritoriale din 1940.
Totodată, Filip-Lucian Iorga trage și un semnal de alarmă în ceea ce privește proiectul Centenarului. El taxează ”haosul instituțional” din jurul Centenarului, dar și gândirea ”fără viziune, fără patriotism şi fără respect faţă de aceia care s-au jertfit pentru ca România Mare să existe”.
MONARHIA ȘI IMPLICAREA ÎN REALIZAREA ROMÂNIEI MARI
DC NEWS: Aș vrea să discutăm pentru început despre rolul pe care monarhia l-a avut în constituirea României Mari. În cele aproximativ patru decenii de regim comunist, a existat o propagandă înverșunată împotriva monarhiei. Însă care este adevărata contribuție a acesteia în constituirea României Mari?
FILIP-LUCIAN IORGA: Din fericire, în ultimul sfert de secol s-a scris şi s-a vorbit mult despre rolul Monarhiei în istoria naţională. Totuşi, multe dintre clişeele propagandei comuniste îşi arată şi astăzi efectele. Monarhia constituţională a fost instituţia care a condus România către modernitate. Venirea pe Tron, în 1866, a lui Carol I, un prinţ din ilustra dinastie a Hohenzollernilor, a stins conflictele pentru domnie dintre vechile familii româneşti şi a conferit ţării prestigiul extern atât de necesar. Sosind într-o provincie otomană, cu mari întârzieri economice şi culturale faţă de vestul Europei, Carol I a reuşit să menţină echilibrul între forţele politice rivale din ţară şi să impună un standard moral şi de civilizaţie. În 1877-1878, România şi-a câştigat independenţa. În timpul lungii domnii a lui Carol I, s-au construit instituţii, drumuri, căi ferate, dar şi mentalităţi noi. Cultura a înflorit şi ni i-a dat, în toate domeniile, pe acei fondatori cu care ne mândrim şi astăzi. Carol I a „mutat” România mai spre vest, din punctul de vedere al instituţiilor şi al mentalităţilor. A fost însă rândul celui de-al doilea rege, Ferdinand I, să mute efectiv graniţele României mai spre vest şi să împlinească visul României Mari.
Desigur, nu trebuie uitat că Familia Regală nu ar fi putut realiza toate aceste lucruri de una singură. Ea a beneficiat de o clasă conducătoare şi de o elită socială de cea mai bună calitate. Această elită, provenită în mare măsură din boierimea română, a avut şi ea un rol esenţial în modernizarea României. Iar ţăranii au luptat cu mult curaj şi s-au jertfit în Marele Război, pentru ca România Mare să se poată naşte.
DC NEWS: Rolul Reginei Maria este oarecum, în unele cazuri, marginalizat, vorbindu-se despre „Ferdinand Întregitorul”. Cât de mare a fost influența politică a Reginei, desigur, spre Antantă, în marile decizii luate de România?
FILIP-LUCIAN IORGA: Aici trebuie să vă spun că, dimpotrivă, senzaţia mea este că mai degrabă Regele Ferdinand este întotdeauna puţin nedreptăţit şi aşezat într-un con de umbră. Este adevărat că el nu avea, poate, cel mai potrivit temperament pentru un Rege, aşa cum avusese unchiul lui, Carol I. Ferdinand era un savant, o fire meditativă şi retrasă. Totuşi, şi-a îndeplinit în mod exemplar rolul de rege şi pe bună dreptate este numit Ferdinand Întregitorul şi Ferdinand cel Loial.
Pe de altă parte, evident că Regina Maria s-a aflat în prim-plan în anii războiului şi ai negocierilor păcii. Englezoaică şi rusoaică prin naştere, ea a făcut tot posibilul pentru ca România să se alăture Antantei. O femeie puternică, frumoasă, fermecătoare, inteligentă, foarte curajoasă şi care, chiar şi în cele mai grele momente ale războiului, nu şi-a pierdut încrederea în victorie. Regina Maria a avut un rol fundamental în timpul refugiului Familiei Regale şi al autorităţilor la Iaşi. Din România nu mai rămăsese mare lucru. Armata era la capătul puterilor, după înfrângerile din 1916 şi pierderea Bucureştiului. Iarna grea şi epidemiile riscau să pună definitiv la pământ o Românie care se clătina. Dar Regina Maria nu s-a clătinat, iar curajul şi voinţa ei au ajutat un popor întreg să depăşească momentele de deznădejde. Nu degeaba oamenii simpli au numit-o „Mama Regina”.
Regina Maria a ştiut să fie aproape şi de soldatul rănit, şi de civilul bolnav, dar a ştiut şi să apere cauza României, cu demnitate şi farmec, la Paris sau la Londra, în timpul negocierilor de pace. Existenţa României Mari îi datorează foarte mult acestei regine excepţionale.
FERDINAND I, REGELE CARE A ÎNȚELES VISUL ROMÂNILOR
DC NEWS: În vara lui 1916, Regele Ferdinand se afla între între tabăra filoantantistă şi cea germanofilă. Pe 27 august 1916, Consiliul de Coroană care a avut loc la Cotroceni hotăra intrarea României în Marele Război, alături de Antanta. Cât de greu a fost pentru Rege, născut în sudul Germaniei, să ia această decizie?
FILIP-LUCIAN IORGA: Regele Ferdinand s-a născut german şi a păstrat un puternic ataşament faţă de patria lui de origine. Dar, devenind Rege al României, a devenit român şi a adoptat idealurile şi visurile poporului pe care l-a condus. A înţeles că visul cel mare al unei majorităţi a românilor era eliberarea Transilvaniei, deci intrarea în război împotriva Germaniei şi a Austro-Ungariei, şi nu a ezitat să respecte voinţa naţiunii, ca monarh constituţional, şi să se aşeze în fruntea luptei pentru împlinirea acestui vis. Din punct de vedere personal, Regele Ferdinand a avut multe de îndurat. Din cauza gestului său de a accepta intrarea României în război de partea Antantei, a fost exclus din familia germană în care se născuse. Iar pentru a respecta Constituţia ţării, care prevedea că vlăstarele regale trebuia să fie botezate în rit ortodox, a intrat în conflict cu Vaticanul, deşi a rămas toată viaţa un catolic fervent. Numai că pentru Ferdinand I datoria a fost întotdeauna mai importantă decât suferinţele sau dorinţele sale personale. A fost într-adevăr un rege loial ţării.
ROMÂNIA, ÎNTRE TRANSILVANIA ȘI BASARABIA, ”UN SUBIECT DELICAT”
DC NEWS: România a intrat în Marele Război cu un obiectiv clar: Transilvania. Sigur, printr-o fericită conjunctură s-a reușit constituirea marelui vis, România Mare. Dar prin intrarea în război, pentru Transilvania, alături de Antanta, era sacrificată Basarabia, provincie care până în 1812 a făcut parte din Principatul Moldovei. De ce Transilvania și nu Basarabia?
FILIP-LUCIAN IORGA: E un subiect delicat, pe care mulţi se feresc încă să-l abordeze. Dar trebuie să recunoaştem evidenţa: o majoritate a românilor şi a elitelor lor conducătoare, la 1916, visau mai mult la Transilvania decât la Basarabia. Transilvania era provincia mai întinsă, mai dezvoltată, cu o populaţie românească mai numeroasă, cu o conştiinţă naţională mult mai activă. Transilvania era, de altfel, locul în care ideea naţională românească prinsese contur, prin scrierile Şcolii Ardelene. Mulţi savanţi şi scriitori ardeleni trecuseră munţii şi contribuiseră la cristalizarea unei culturi române şi a unei identităţi naţionale româneşti în Vechiul Regat. Transilvania se impusese, în conştiinţa oamenilor ca leagăn al românismului.
Basarabia, în schimb, fusese supusă unui proces accelerat de rusificare. Avea, la 1916, mai multă nevoie de intervenţia Vechiului Regat decât Transilvania, unde elitele româneşti erau mult mai bine consolidate şi unde identitatea românească avea mai mulţi apărători.
Dar istoria nu se face numai cu calcule reci, ci şi cu sentimente. Iar la momentul 1916, românii visau mai mult la Transilvania decât la Basarabia.
DC NEWS: Astăzi, istoria ne-a arătat că România a intrat în Primul Război Mondial nepregătită, cu toate că a beneficiat de ”avantajul” celor doi ani de neutralitate. Care considerați că au fost principalele cauze?
FILIP-LUCIAN IORGA: Exista şi pe atunci corupţie, au fost şi atunci politicieni şi şefi ai armatei care au folosit fondurile în alte scopuri decât înzestrarea oştirii şi pregătirea pentru război. Pe de altă parte, luând în calcul cât de întins a fost frontul pe care armata română a fost silită să lupte, înfruntând armatele austro-ungare, germane, bulgăreşti şi otomane, şi văzând cât de insuficient şi de haotic a fost sprijinul aliatului rus, putem spune că oricât de bine ar fi fost înzestrată armata română, rezultatul ar fi fost probabil acelaşi.
INTEGRAREA NOILOR PROVINCII ȘI PRĂBUȘIREA ROMÂNIEI MARI
DC NEWS: Sigur, în mentalul colectiv a rămas implementat puternic momentul 1918, realizarea Marii Uniri. Puțină lume vorbește astăzi despre integrarea noilor provincii imediat după Unire. Cât de greu a decurs acest proces de integrare, având în vedere numărul mare de etnici străini pe care țara i-a preluat imediat după 1918?
FILIP-LUCIAN IORGA: Sigur că, odată trecut entuziasmul, şi-au făcut apariţia dificultăţile. Ţara şi-a dublat teritoriul şi populaţia, dar provinciile alipite veneau cu multe minorităţi naţionale, cu specificul lor economic şi cultural. În Transilvania şi în Bucovina, românii erau minoritari în marile oraşe. Între un burg transilvănean şi un sat din Basarabia, diferenţele erau uriaşe. Şi totuşi, trebuie spus că România Mare a fost un succes şi că integrarea noilor provincii a fost o reuşită, chiar dacă au rămas tensiuni şi diferenţe vizibile.
DC NEWS: Se poate spune că România, odată cu pierderile teritoriale din vara lui 1940 și, implicit, destrămarea României Mari, a pierdut lupta cu revizionismul statelor vecine, revizionism ajuns la apogeu după preluarea puterii de către Hitler în 1933, în Germania?
FILIP-LUCIAN IORGA: Evident că, în 1940, România a pierdut partida cu statele revizioniste. Şi unele dintre teritoriile pierdute atunci au rămas pierdute până azi. Din fericire, teritoriile ocupate de Ungaria horthistă au fost recuperate după cel de-al Doilea Război Mondial. Dar cred că nu trebuie să rămânem blocaţi în acele momente traumatizante ale istoriei. Este mai productiv, dincolo de problema frontierelor, să ne gândim ce putem face noi, în pragul Centenarului României Mari, pentru acei români aflaţi astăzi în afara graniţelor ţării, pentru ca identitatea lor naţională, limba, tradiţiile şi libertăţile lor fundamentale să fie respectate şi protejate. Din păcate, iată, România, stat membru al Uniunii Europene şi al NATO, nu reuşeşte să convingă Ucraina vecină că românii de acolo au dreptul să înveţe la şcoală în limba lor maternă. Este tragic că, la 100 de ani de când Basarabia şi Bucovina decideau să se unească cu Ţara, România de azi nu reuşeşte să le ofere mai mult sprijin şi mai multe speranţe fraţilor din Ucraina. Iar Centenarul nu ne găseşte, din păcate, nici în cele mai bune raporturi cu Republica Moldova, lucru care poate fi imputat politicienilor din ambele ţări româneşti.
PROIECTUL CENTENARULUI, POLITIZARE ȘI LIPSĂ DE MERITOCRAȚIE
DC NEWS: Cum vedeți parcursul proiectului pentru Centenar? Considerați că s-a politizat Centenarul?
FILIP-LUCIAN IORGA: Aici mă tem că voi fi chiar mai drastic. Proiectele româneşti legate de marcarea Centenarului sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârşire, vorba lui Caragiale. S-a început târziu, iar ceea ce s-a început s-a poticnit. Oamenii care chiar se pricep la subiect nu au fost consultaţi, fondurile au lipsit şi par să lipsească în continuare, haosul instituţional e la ordinea zilei. Pare că totul e gândit meschin, fără viziune, fără patriotism şi fără respect faţă de aceia care s-au jertfit pentru ca România Mare să existe. Cu datele pe care le avem la acest moment, mă tem că reacţia autorităţilor române la Centenarul Marii Uniri va fi un fiasco. Îmi doresc să nu fie aşa, dar deocamdată nu sunt semne că avem vreo şansă de a fi la înălţimea strămoşilor de acum un secol.
DC NEWS: În ceea ce privește proiectul Ungariei – ”Trianon 100” ce poziție considerați că ar trebui să aibă mediul politic, dar și istoricii români?
FILIP-LUCIAN IORGA: Maghiarii nu pot fi împiedicaţi să-şi exprime şi să-şi promoveze propria lor viziune asupra Primului Război Mondial şi asupra momentului Trianon. Ceea ce pentru români a reprezentat apogeul istoriei naţionale, pentru unguri a însemnat pierderea războiului şi, după aceea, pierderea Transilvaniei.
Sunt conştient că istoria este deseori instrumentalizată politic, dar eu, unul, nu sunt adeptul implicării politicului în scrierea istoriei. Istoricii au de cercetat şi de scris cărţi, după o bună informare şi cu onestitate. Politicienii ar trebui să aibă cu totul alte treburi.
Pe de altă parte, e evident că şi România trebuie să transmită o viziune mai articulată asupra Marelui Război şi a momentului Marii Uniri. Drepturile istorice ale românilor din Transilvania trebuie explicate cât mai limpede şi în cât mai multe limbi străine. Nu sunt deloc în favoarea impunerii unei versiuni „oficiale” a istoriei, dar nici nu cred că ar trebui să ne încerce vreo sfială în a afirma că Marea Unire a fost o împlinire legitimă a dorinţei unei largi majorităţi a românilor şi că rămâne momentul cel mai strălucitor al istoriei noastre naţionale.
Istoricul Filip-Lucian Iorga s-a născut în 1982, la Bucureşti. Este absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti iar din 2011 doctor în istorie al aceleiaşi universităţi. Lucian-Filip Iorga a activat ca manager cultural în cadrul Institutului Cultural Român, la Direcţia Relaţii Internaţionale (2007-2008) și a fost consultant al Casei Regale a României (2007-2008) şi vice-preşedinte al Fundaţiei Culturale "Erbiceanu" (2008-2013), dar și expert în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, la Direcţia Afaceri Europene (2012). În 2013 a fost director al Departamentului Memoria Exilului Românesc din cadrul IICCMER, dar și profesor asociat la Facultate de Litere a Universității din Bucurști (2012-2014). În prezent este expert în cadrul Institutului Cultural Român, coordonator al colecţiei „Istorie cu blazon" de la Editura Corint şi lector al Asociaţiei „Povestaşii".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
