EXCLUSIV  Oana Stănciulescu: Stiți pe cine au uitat să invite la Mărășești? Este o greșeală impardonabilă…

Aproximativ 5.000 de persoane au participat, duminică, la Mărăşeşti, la comemorarea Centenarului luptelor din Primul Război Mondial. Cine nu a fost însă invitat ne spune jurnalista Oana Stănciulescu, revoltată de greșeala de protocol impardonabilă pe care au făcut-o autoritățile române.

“Printre aceste 5000 de persoane nu s-au regăsit colegii de temniță comunistă ai celor care s-au luptat pentru România Mare și în primul război mondial. Îi amintesc doar pe deținuții politici Iuliu Hossu și Iuliu Maniu, care nu au fost reprezentați de nimeni la comemorarea de la Mărășești. Primul este episcopul greco-catolic care a citit Proclamația de unire a Transilvaniei cu Regatul României la 1 decembrie 1918, în fața a 100.000 de oameni veniți din toate colțurile țării,  a dus  apoi Declarația de Unire de la Alba Iulia în Parlamentul de la București și Regelui Ferdinand. Este cel care a spus că din acel moment, toate drumurile românilor din Ardeal vor duce la București.

Cel de-al doilea este fostul prim ministru al României, care a avut un singur crez – România Mare. Ei bine, amândoi au fost deținuți politici, au înfundat temnițele comuniste, însă cine să-și mai amintească? Așa se face că cel care îi reprezintă pe toți deținuții politici, plecați la Ce de Sus sau care mai trăiesc, domnul Octav Bjoza, nu a fost invitat la  Mărășești. O mai mare rușine nu-mi vine în minte. O greșeală de protocol impardonabilă. Așa cum a fost, de altfel, și la Ziua Națională a României. Nici nu pot să mă gândesc că președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România nu a fost invitat la Ziua Națională a României sau la Mărășești. Centenarul nu poate fi sărbătorit fără acești oameni. Autoritățile vinovate de această mizerie, să-și ceară scuze”, a spus pentru DCNEWS jurnalista Oana Stănciulescu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel