O femeie din Florida a trecut prin cea mai ciudată experiență din viața ei.
Ruby Graupera-Cassimiro, în vârstă de 40 de ani, a dat naștere bebelușului, după care a intrat în stop cardiac, lichidul amniotic trecând în sânge. Cum acest lucru este de obicei letal, medicii s-au luptat timp de 45 de minute să o resusciteze și au fost la un pas să o declare moartă, însă ea a revenit la viață în mod miraculos, scrie libertatea.
Și dacă asta nu este de ajuns, femeia a povestit lucruri incredibile după ce și-a venit în simțiri.
"Îmi amintesc că am văzut un spirit, care cred că era tata. Era o lumină în spatele lui și multe alte spirite în jurul lui", a povestit Ruby, care a adăugat că o forță a oprit-o spunându-i că nu poate înainta.
"Am fost moartă. Soțul mi-a spus că eram rece ca gheața, pielea avea culoarea gri, iar buzele, fără culoare. Nu știu de ce mi s-a dat această șansă, dar sunt recunoscătoare pentru asta", a mai povestit femeia.
Medicii spun că nu au nicio explicație pentru supraviețuiea pacientei. Un purtător de cuvânt al spitalului a numit întâmplarea drept o "minune divină".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu