Două dintre victimele exploziei de la Fieni au murit

explozie fieni
explozie fieni

Bărbatul aflat în comă, după puternica explozie din Fieni, în urma căreia 20 de apartamente au fost distruse sau afectate, a murit, joi, într-un spital din București. Cea de-a doua victimă care a suferit arsuri de gradul IV a murit, marți, la Spitalul de Chirurgie Plastică din Capitală. 

Bărbatul de 45 de ani a fost adus în comă cu un elicopter la București, acesta decedând în cursul zilei de joi, la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală.

Celelalte două victime care au ajuns la București, respectiv o femeie de 57 de ani, cu arsuri de gradul IV pe 30 la sută din suprafaţa corpului, a decedat marţi, la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti, iar fetiţa de 12 ani, cu fractură la picior şi alte leziuni uşoare, este în stare stabilă la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti.

Experţii care au ajuns, miercuri, la Fieni pentru a expertiza scara de bloc afectată de puternica explozie nu au dat un verdict, pentru că au nevoie de proiectul imobilului, care la acest moment nu este în posesia autorităţilor locale.

Reamintim că vinerea trecută, o puternică explozie aproape că a distrus o scară de bloc din Fieni, locuitorii celor 20 de apartamente fiind evacuați din imobil. Autoritățile locale i-au cazat temporar pe cei evacuați, până la găsirea unei soluții, în sala de sport din oraș.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel