Deputatul Ion Stan, trimis în instanță pentru trafic de influenţă

stan
stan

Deputatul de Dâmbovița, Ion Stan,  a fost trimis în judecată pentru trafic de influență, fiind acuzat că ar fi pretins sume importante de bani în schimbul cărora s-ar fi angajat faţă de omul de afaceri Nicuşor Dima că îi va obţine contracte cu statul.  Dosarul lui Ion Stan a fost înaintat spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție.

 "Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Stan Ion, deputat în Parlamentul României, în sarcina căruia s-au reținut două infracțiuni de trafic de influență", se arată într-un comunicat al DNA.

 Potrivit rechizitoriului, în perioada 12 -14 noiembrie 2012, Stan a solicitat denunțătorului Nicuşor Dima130.000 lei, bani destinați achiziționării combustibilului necesar unor autoturisme ce urmau a fi folosite în cursul campaniei electorale, precum și achiziționării de produse alimentare ce urmau a fi împărțite în preajma alegerilor parlamentare.

 "Inculpatul Stan Ion a pretins banii lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unor funcționari cu putere de decizie, în vederea înlesnirii derulării unor contracte în curs, precum și pentru obținerea unor noi contracte de lucrări, de către firmele controlate direct sau indirect de denunțător. În zilele de 16, 19, 21 și 22 noiembrie 2012, inculpatul Stan Ion a primit, prin intermediul șoferului său, Sarca Florin, patru tranșe a câte 15.000 lei fiecare (în total 60.000 lei) o parte din bani fiind folosiți pentru achiziționarea unor materiale de promovare ce urmau a fi împărțite în campania electorală.

În perioada mai-noiembrie 2009, inculpatul Stan Ion, având funcția de președinte al organizației județene Dâmbovița a unui partid politic, în baza unei pretinderi anterioare, a primit, în mod indirect, în beneficiul formațiunii politice din care face parte, de la același denunțător, produse pentru campania electorală în valoare de circa 535.000 lei. În schimb, inculpatul l-a lăsat pe denunțător să creadă că are influență asupra unor funcționari, respectiv primari ai unor localități din județul Dâmbovița, astfel încât ar putea să determine acele primării să încheie contracte cu firme controlate direct sau indirect de către denunțător", se arată în comunicatul DNA.

 DNA mai precizează că față de șoferul deputatului, Florin Sarca, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, întrucât a reieșit că faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii subiective, respectiv intenția directă și cunoașterea faptei penale a autorului.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel