De ce şi-a pierdut electoratul încrederea în PSD. Ionuţ Vulpescu: Nu doar PNL este de vină

Ionuţ Vulpescu, fost ministru PSD al Culturii, a transmis, pe o reţea de socializare, o listă de soluţii pentru PSD privind viitorul politic, în contextul incertitudinilor care planează în perioada aceasta. Vulpescu spune că nu doar PNL este vinovat de situaţia din ţară la momentul actual. 

"O criză e un indicator de demnitate: îți arată unde ești, cât ai pierdut, dacă ai puterea de a recunoaște erorile comise și care sunt șansele de a le repara. PSD, recunoaștem sau nu, e în criză. Dubla pierdere – cursa prezidențialelor și a europarlamentarelor – alături de ieșirea de la guvernare, constituie proba fundamentală nu a oricăror greșeli, ci a greșelilor repetate. Greșeli sistematice, care impun urgent o revizuire drastică a construcției instituționale a partidului, a raporturilor dintre aceste instituții și partid, în ansamblul său.", a scris Ionuţ Vulpescu pe pagina sa de Facebook. 

"Reforma nu se poate rezuma doar la schimbarea unor lideri"

"Ca să avem demnitatea de a cere din nou votul electoratului, trebuie să demonstrăm că s-a schimbat ceva. Să le dăm un discurs despre reformă nu e suficient. De fapt, e nimic. Oamenii așteaptă rezultatele unor acțiuni de reformare. Reforma înseamnă oameni, idei și acțiuni, dincolo de o revizuire a mentalităților cu care am ambalat o ideologie față de care am rămas tot mai departe. Reforma nu se poate rezuma doar la schimbarea unor lideri, trebuie să schimbăm felul în care ne adresăm cetățenilor, plecând de la realitățile societății românești actuale.

Raportul de față este un exercițiu de sinceritate în primul rând cu mine însumi, dincolo de orice datorie morală sau profesională. E un risc asumat. Însă doar așa partidul va rămâne viu. Documentul de față prezintă echidistant ceea ce s-a făcut bine în plan economic, social și politic, de către PSD, în ultimii ani, dar mai ales ce s-a făcut rău.

Am obținut, în urma acestei analize, 40 de probleme care au împiedicat să se vadă binele de atâta rău. Sunt 40 de motive pentru care electoratul și-a retras votul de încredere față de noi. În același timp, soluțiile oferite în finalul acestei analize, odată aplicate, au capacitatea de a ne reconfirma ca reprezentant al stângii românești. În esență, PSD are nevoie de reforma structurii ideologice, reluarea procesului de democratizare a partidului, revitalizarea TSD pentru a deveni un for politic atractiv pentru tânăra generație, respectiv de organizarea alegerilor libere și corecte pentru funcțiile de conducere din organizațiile locale.", a mai scris fostul ministru. 

"Nu e suficient să criticăm PNL"

"Timp de 30 de ani, stânga românească a contat pe noi. Seduși de gloria rădăcinilor noastre, nu mai știm cum e să privim în viitor. Reforma pleacă de la această schimbare a modului de a privi. Privind exclusiv înapoi, mai ales fără a înțelege mai nimic din modelele pe care le-am avut și din istoria partidului nostru, vom rămâne înapoia timpurilor noastre. Prin contra-selecție, am pierdut îndemânarea de a produce lideri politici și de a forma oameni politici care să asigure generații sănătoase ale social-democrației.

E adevărat, PNL a trimis guverne slabe, a căror înnoire ridicolă merge în contradicția democrației. Dar nu e suficient să criticam PNL. Pentru a pune ceva nou și funcțional în loc, trebuie să ne facem autocritica, să fim mai buni decât cei pe care îi criticăm. Altminteri ne arătăm cu degetul unii pe alții, în timp ce ne schimbăm scaunele între noi. Raportul meu a fost scris având toate aceste lucruri în vedere. E felul meu de a vă transmite că „reforma", cuvântul hiperabuzat al societății, se aplică în PSD, iată, ca un proiect politic: 40 de probleme și 4 axe de soluții pentru reformare, pentru un partid care va avea capacitatea să ofere un proiect de țară.", a conchis Ionuţ Vulpescu. 

Raportul poate fi descărcat aici. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel