Consultantul politic Cozmin Guşă a comentat situaţia actuală din PSD și a făcut un scurt istoric care arată cum "PSD îşi devorează liderii perdanţi". În opinia consultantului politic, Victor Ponta se află în acest moment "într-o postură fără ieşire în faţa partidului".
"PSD se prezintă astăzi sub forma unei telenovele politice cu posibil final tragic. Principala cauză este dată de slăbiciunile sau mediocritatea liderilor. Acesta este motivul pentru care liderii aceştia, indiferent cum s-au numit, Iliescu, Năstase, Geoană sau Ponta, nu au reuşit să ajungă preşedinţi ai României, deşi, de cele mai multe ori, aveau toate prunele în traistă, cum spune ardeleanul.
Primul episod a fost în 1996 când, având toate atuurile guvernării, Ion Iliescu a pierdut în faţa lui Emil Constantinescu şi a fost ostracizat practic de partid, părăsit timp de trei sau patru ani. Tot partidul s-a concentrat pe noul lider, Adrian Năstase. Iliescu a fost atunci aproape batjocorit de partid.
Al doilea episod elocvent pentru modul în care PSD îşi devorează liderii perdanţi este cel din 2005, când liderul perdant, Adrian Năstase, a fost pur şi simplu pulverizat în trepte de colegii săi. Geoană a preluat preşedinţia. Năstase nu a mai fost sprijinit, a fost descăunat şi din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. S-a stins încet până când a fost episodul cu puşcăria.
Al treilea episod a fost în 2010, când, în urma alegerilor din 2009, Geoană, deşi câştigase în România alegerile în faţa lui Traian Băsescu, datorită unor domni de tip Baconschi şi a şefilor lor, a fost învins.
(...) Pe lângă această pierdere, Ponta a mai făcut un şir de lucruri care îl aşează astăzi într-o postură extrem de incomodă. Cel mai important eveniment este renunţarea nonşalantă la legea graţierii şi aminstiei, în condiţiile în care acesta era un angajament important în faţa baronilor care i-au adus voturi. Este un şir de evenimente care pe Victor Ponta îl situează într-o postură fără ieşire în faţa partidului", a afirmat Cozmin Guşă, la Realitatea TV.
Consultantul politic a enumerat și posibilii candidați care ar putea intra în cursa pentru şefia PSD.
"Există o sumă de oameni care se înscriu la start. Primul este Liviu Dragnea (...) . Al doilea e Dan Şova, care l-a atacat pe Dragnea ca să marcheze o anumită linie pe care vrea să meargă. Al treilea personaj este Valeriu Zgonea. Vine cu nostalgia Hrebenciuc. Şi bineînţeles, Mircea Geoană", a conchis Cozmin Guşă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu