Corul CONSONANCE, în Franța. Elevii români care au impresionat la Paris

În perioada 6 – 16 decembrie, Corul ”Consonance” din cadrul Colegiului Național de Arte ”Dinu Lipatti” a participat la un eveniment desfășurat la Paris, în cadrul proiectului de colaborare cultural – artistică, derulat cu Asociația MOCAPI și Conservatorul din Amiens, Franța. 

Elevii Colegiului „Dinu Lipatti" din Sectorul 4 au constit Ziua Naţională a României, reprezentându-şi ţara pe scene din Franţa.

În acele zile, au avut loc concerte dedicate sărbătoririi zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, având drept unic scop propagarea valorilor tinerilor români în spațiul european.

Demersul a fost inițiat, luând în considerare misiunea asumată de Administrația Publică Locală Sector 4, în ceea ce priveşte formarea prin educație a infrastructurii mentale a societății româneşti, în deplin acord cu noile cerințe derivate din statutul României de țară membră a Uniunii Europene.

În cuantum de 30.000 de lei, angajamentele bugetare necesare deplasării unui grup de 23 de elevi, însoțiți de două cadre didactice, au fost alocate de Consiliul Local Sector 4 bugetului Colegiului "Dinu Lipatti".

Francezii au fost impresionați de români

"Toată lumea a apreciat modul în care cei din cor au cântat. Familiile care i-au găzduit pe copiii români au fost de-a dreptul impresionate de elevi. Aceștia au cântat atât de frumos încât au adus multă bucurie în sufletele oamenilor. În plus, și jurnaliștii francezi au remarcat talentul lor. Avem numai cuvinte de laudă și nu trebuie să vă opriți aici", au transmis francezii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel