Codex Seraphinianus, cartea pe care nimeni nu o poate citi

O carte publicată pentru prima dată în 1981 este considerată una dintre cele mai ciudate din lume, în condițiile în care nimeni nu o poate citi, fiind scrisă într-un alfabet cifrat a unei limbi imaginare.

Codex Seraphinianus, volumul creat de artistul, arhitectul şi designerul industrial italian Luigi Serafini este o enciclopedie ilustrată a unei lumi imaginare, unele persoane considerând că provine dintr-un univers paralel.

Cartea are 365 de pagini şi este scrisă într-un alfabet indescifrabil, deși, de-a lungul anilor au existat mai multe tentative de a traduce scrierea.

Volumul este împărțit în 11 capitole și are două părți, una despre natură, alta despre oameni, iar ilustrațiile par a fi desenate cu creioane colorate, potrivit descopera.ro.

"Cartea într-adevăr se ridică la nivelul reputației sale. Desenele sunt la rândul lor hilare, tulburătoare, bizare și, uneori, pur și simplu de neînțeles", afirma un deținător al unui exemplar din cartea Codex Seraphinianus, republicat în 1993.

Serafini a susținut tot timpul că acest codex nu este altceva decât o realitate, pe care oamenii încă nu o pot înțelege. La fel cum copiii privesc o carte ilustrată pentru adulți și nu înțeleg mare lucru, dar știu că lucrurile pe care le văd au un sens logic, așa și adulții nu înțeleg chiar toate lucrurile din Codex Seraphinianus, dar știu că ele sunt o normalitate. 

Pe internet, Codex Seraphinianus poate fi cumpărată pentru sume cuprinse între 300 şi 1.000 de dolari, în funcţie de ediţie. 

Cartea a fost reeditată în repetate rânduri, în 1983, în 1990, în 2006 și în 2013. 

Un alt volum controversat este Manuscrisul lui Voynich (numit așa după Wilfrid Michael Voynich), o carte cifrată misterios, al cărei cod nu a fost încă descifrat şi despre care nu se cunoaște nici autorul și nici data apariției. În cei peste 500 de ani care se presupune că ar fi trecut de la redactarea manuscrisului Voynich, nu a fost descifrat nici măcar unul dintre misterele care înconjoară neobișnuitul document: origini, autor, scriere, imagini sau limba în care a fost redactat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel