Câţi candidaţi PNL încap într-un apartament de 41 mp. Răspunsul, în Prahova

Mai mulţi candidaţi PNL din localitatea Plopeni, din Prahova, au aceeaşi adresă pe viza de flotant, deşi niciunul nu locuieşte acolo. 

Este vorba de un apartament de 41 metri pătraţi, proprietatea primarului, care a recunoscut pentru Antena 3 că nici el nu locuieşte acolo. Situaţia a fost scoasă la suprafaţă de preşedintele CJ Prahova, Bogdan Toader. 

"Ca să poată candida la funcții în Prahova, trei candidați PNL s-au mutat împreună, într-un apartament de 41 mp! Un apartament din Plopeni pare să fi devenit un imobil foarte căutat de către candidații Partidului Național Liberal la diferite funcții. Da, ați citit bine, este vorba despre un apartament minuscul, de doar 40 de metri pătrați, aflat într-un bloc din cartierul Diana al orașului altădată muncitoresc Plopeni!

Iulian Dumitrescu (candidat la președinția Consiliului Județean Prahova), Dumitru Tudone (candidat pentru un post de consilier județean) și Dragoș Niță (candidat la Primăria Plopeni) se înghesuie cu toții, cel puțin în acte, în apartamentul modest pus la dispoziție de domnul Niță și conviețuiesc, Dumnezeu știe cum, alături de familiile domniilor lor. Sau nu?

În acte, cei trei figurează cu domiciliul la aceeași adresă, primii doi fiind luați în spațiu de Dragoș Niță. Dacă vă întrebați de ce, răspunsul este simplu!

Fiindcă atât Dumitru Tudone, cât și Iulian Dumitrescu sunt atât de prahoveni încât, anterior, aveau domiciliul în acte în... Călărași.

În județul Călărași pe care Dumitrescu și angajatul său, Tudone, l-au administrat cu atâta corectitudine, încât i-au îngrozit și pe jurnaliștii de la "România, te iubesc!".", a scris Bogdan Toader pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel