Canibalism în Rusia. Video din apartamentul cuplului care a ucis și mâncat 30 de oameni

Un fapt șocant zguduie Rusia. 

Cazul a ieșit la iveală după ce câțiva muncitori care reparau un drum din regiunea Krasnodar, în sud-vestul Rusiei, au găsit un telefon mobil. 

În telefon, erau fotografii cu un bărbat alături de mâna și capul tăiat al unei femei. 

Telefonul a fost predat poliţiştilor. Ei l-au identificat pe posesor ca fiind Dmitri Bakşaev, un muncitor în construcţii în vârstă de 35 de ani. 

Suspectul spune că a găsit capul în apropiere de o academie de aviaţie militară, l-a fotografiat şi l-a luat acasă în glumă, apoi l-a aruncat la gunoi.

Poliţia a găsit în locul indicat de suspect trupul dezmembrat al unei femei. S-a aflat apoi că bărbatul a lucrat la academie, iar soţia sa, în vârstă de 42 de ani, era asistentă acolo.

Ancheta i-a dus pe poliţişti în apartamentul cuplului. Acolo au descoperit fotografii şocante, cu numeroase cadavre dezmembrate. Poliţiştii au mai găsit 19 fragmente de piele de la victime şi şapte borcane cu rămăşiţe umane. Cei doi ar fi ucis şi mâncat 30 de persoane.

Încă din 1999 se întâmplă aceste lucruri, care au fost recunoscute de soție. 

Dmitri şi soţia sa Natalia au fost arestaţi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel