Cancer la sân: Aparatură de ultimă generaţie la Spitalul Militar

Un mamograf digital cu tomosinteză şi un ecograf performant, cu modul de ecografie dedicat explorării ţesututilor moi, au intrat in dotarea Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central ''Dr. Carol Davila'', reprezentând un sistem integrat de investigaţii imagistice pentru depistarea precoce a cancerului de sân.

'La finalul anului trecut, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central 'Dr. Carol Davila' a gândit o strategie de screening a pacientelor care se adresează specialiştilor noştri, sens în care a fost achiziţionat un sistem integrat de investigaţie imagistică a sânului, compus dintr-un mamograf digital cu tomosinteză şi ecograf performant, cu modul de ecografie dedicat explorării acestui tip de ţesut moale', se arată într-un comunicat de presă al unităţii medicale.

Potrivit sursei citate, infrastructura tehnică şi soft-urile instalate ajută la depistarea precoce a cancerului înainte ca acesta să fie într-un stadiu avansat şi chiar înainte de a apărea primele semne clinice ale patologiei oncologice. Cu sprijinul acestei tehnologi moderne vor putea fi făcute, în condiţii de maximă acurateţe şi siguranţă, manevre de diagnostic, conform ultimelor protocoale moderne, aplicate la nivel internaţional, de depistare precoce a tumorilor de sân, cum ar fi puncţia mamară ghidată ecografic şi mamografia digitală cu tomosinteză.

Iradiere scăzută

Aceasta din urmă permite ca, în timpul unei scanări, să fie făcute mai multe imagini ale sânului, din diverse unghiuri, cu o iradiere scăzută. Valoarea totală a investiţiei s-a ridicat la suma de 872.270 lei, în care au fost cuprinse şi costurile aferente specializării personalului medical care va opera cu tehnologia modernă intrată în dotarea Laboratorului de Radiologie - imagistică medicală I (radiologie, osteodensiometrie, ecografie, senologie imagistică).

'La acest moment, conducerea SUUMC a realizat toate demersurile necesare atât pentru obţinerea avizelor de punere în funcţiune a aparatelor (avizul Direcţiei de Sănătate Publică şi CNCAN), cât şi pentru a asigura accesul pacienţilor la acest tip de servicii imagistice de înaltă performanţă, prin intermediul sistemului naţional de asigurări de sănătate (decontarea cheltuielilor aferente prin intermediul spitalizării sau pe baza consulturilor de specialitate, realizate în Ambulatoriul integrat) sau contra-cost, cu plata la casieria SUUMC', precizează sursa citată.

[citeste si]

Mamografia digitală cu tomosinteză

Mamografia digitală cu tomosinteză reprezintă tehnologia de vârf în ceea ce priveşte detecţia leziunilor de la nivelul sânului. Această procedură, prin obţinerea de imagini tridimensionale ale sânului, permite reducerea interferenţei şi a suprapunerilor de ţesut, astfel încât să poată fi evidenţiate uşor leziunile canceroase, mai ales la femeile cu sân dens, care prezintă un risc crescut (factori de risc de cancer mamar existenţi în familie sau cu antecedente personale care favorizează apariţia bolii).

Mamografia digitală cu tomosinteză este adecvată în cazul tuturor femeilor, inclusiv a celor cu ţesut mamar dens, dat fiind faptul că aceasta detectează leziuni mai mici, comparativ cu mamografia analogă şi mamografia digitală convenţională, se arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel