A fost convocat Biroul Politic Național al PNL.
Secretarul general al PNL a convocat Biroul Politic Național al PNL, ședința urmând să se desfășoare miercuri, de la ora 10.00.
Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan dezminte informațiile apărute public potrivit cărora un scenariu de ieșire din criza politică ar fi retragerea sprijinului pentru Florin Cîțu pentru funcția de premier, însă schimbarea din funcție ar urma să se producă după congresul formațiunii.
„Nu renunțăm la Florin Cîțu! Este singura opțiune a PNL pentru funcția de prim-ministru și președinte PNL. Informațiile care au apărut în spațiul public potrivit cărora PNL se gândește la o alta variantă de prim-ministru sunt false. O intoxicare”, declară, marți, Rareș Bogdan.
La congresul PNL din 25 septembrie candidează Ludovic Orban și Florin Cîțu.
Președintele Klaus Iohannis „are obligația să iasă din letargia care-l caracterizează pentru a cere demisia a premierului Cîțu”, iar apoi să convoace la consultări toate partidele parlamentare în vederea instalării unui guvern legitim, a transmis, marți, social-democrații.
PSD consideră că soluția cea mai rapidă de încetare a crizei politice și guvernamentale este ca președintele Klaus Iohannis să își exercite rolul constituțional de mediator și să solicite demisia urgentă a primului ministru Florin Cîțu.
„O astfel de intervenție din partea președintelui ar pune capăt imediat conflictului politic care afectează grav România”, potrivit unui comunicat de presă.
Social-democrații afirmă că este inacceptabil ca „economia României să fie paralizată, iar cetățenii să se afunde în sărăcie din cauza unei singure persoane, care se încăpățânează să se agațe de funcția de șef al Guvernului”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu