Bani pentru educație. ALDE: Guvernul nu cunoaște realitatea din teren

ALDE reacționează după ce Guvernul a anunțat că alocă bani pentru achiziția de tablete pentru elevi. Reprezentanții partidului susțin că evaluarea făcută de stat este insuficientă, iar peste 653.000 de copii nu vor avea acces la aceste beneficii. 

”Prea puțin, prea târziu! Guvernul Orban dovedește pe zi ce trece că nu cunoaște realitatea din teren. O măsură bună se dovedește a fi departe de realitatea de zi cu zi.

Șeful Cancelariei, de fapt purtătorul de cuvânt al Guvernului, ne anunța cu mare tam-tam că Guvernul alocă bani pentru achiziția de tablete pentru 250.000 de copii. Prea puțin, după cum arată Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES).

Potrivit IRES, numărul efectiv al copiilor care nu au acces sau au acces limitat la un dispozitiv pentru a participa la educație online este de fapt de 903.870 elevi, de 3,6 ori mai mare decât evaluarea MEC!

Cum își vor continua studiile? 

Ce vor face restul de 653,870 de copii care nu vor avea acces la aceste tablete? Ei cum își vor continua studiile?

ALDE propune Guvernului să achiziționeze restul de tablete pentru elevii care nu au posibilitatea să cumpere un astfel de dispozitiv pentru a participa la orele online, din cei 700 de milioane lei preluați de Executiv din rezervele ANCOM, bani pe care i-au transferat la rectificarea bugetară.

După cum se vede, bani există în buget pentru ca toți elevii să beneficieze de un astfel de dispozitiv, însă din nou, Guvernul Orban și ministrul Educației și-au dovedit incompetența. Pe mai departe, discriminarea în rândul copiilor persistă, Guvernul nu a rezolvat absolut nimic”, scrie ALDE într-o postare pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel