ATE Bank România va fi cumpărată parțial de investitori români

ate_bank
ate_bank

ATE Bank România, preluată la mijlocul acestui an de Piraeus Bank, va fi cumpărată parţial de câţiva investitori români și va fi capitalizată inițial până la 60 de milioane de euro, urmând a fi condusă de fostul preşedinte al Raiffeisen Bank, Marinel Burduja.

În 2013, ar urma să fie atraşi mai mulţi investitori, iar capitalurile băncii să ajungă la 200 de milioane de euro. „Negocierile cu cei de la Piraeus sunt într-o fază foarte avansată. Va fi preluată nu doar licenţa ATE Bank, ci şi o parte din activele şi pasivele băncii. Finalizarea tranzacţiei este o chestiune de zile", au declarat surse familiare cu tranzacţia, informează Mediafax.

În urmă cu două luni a apărut pe piaţă informaţia că un grup format din peste zece oameni de afaceri, printre care se vehiculau nume precum Gabriel Popoviciu, Gruia Stoica sau Dorin Umbrărescu, la care se alăturau cele cinci societăţi de investiţii financiare, va prelua ATE Bank în România. Sursele citate au precizat însă că tranzacţia va fi realizată de un număr minim de investitori, urmând ca ulterior să se deschidă posibilitatea şi altor oameni de afaceri să investească, inclusiv societăţilor de investiţii financiare (SIF), deși, ulterior, Costel Ceocea, preşedintele SIF Moldova, contactat de Adevărul, a infirmat aceste zvonuri.

ATE Bank România ar urma să fie condusă începând de anul viitor de Marinel Burduja, fostul vicepreşedinte al Raiffeisen Bank, care ar fi chiar artizanul negocierilor dintre oamenii de afaceri români şi grecii de la Piraeus Bank.

Burduja a refuzat să comenteze informaţia privind preluarea ATE Bank România de către oameni de afaceri români. „Deocamdată, nu pot să discut despre acest subiect", a afirmat acesta, potrivit sursei citate.

Proiectul ar fi susținut și de vicepremierul Florin Georgescu, cunoscut ca un partizan al capitalului autohton, susțin surse oficiale, citate de Mediafax.

Viitoarea instituție bancară ar urma să-și schimbe numele și să se adreseze exclusiv segmentului de companii, cu precădere industrie şi agricultură.

Înființată în 1990, Banca pentru Mica Industrie şi Liberă Inițiativă a devenit în 2006 ATE Bank România, după ce ATE Bank Greece a preluat pachetul majoritar de acțiuni.

La mijlocul acestui an, Piraeus Bank Grecia a preluat ATE Bank Grecia, inclusiv toate sucursalele din regiune, adică şi 93,27% din acţiunile ATE Bank România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel