Cel mai scump pește, un ton roșu de 222 kilograme, a fost vândut, sâmbătă, pentru o sumă record în cadrul primei licitații din acest an în Japonia. Tonul roşu, o specie supraexploatată și este cel mai scump peşte de pe piaţa din Tsukiji.
Peștele de 222 de kilograme a fost vândut sâmbătă la un preţ-record de aproape 1,4 milioane de euro /155 milioane de yeni, 1,8 milioane dolari/, în cadrul primei licitaţii din acest an organizate de Piaţa centrală din Tsukiji/Tokyo, relatează AFP şi Kyodo, citate de Agerpres.
Peştele, capturat în largul oraşului Oma din nordul Japoniei, a fost cumpărat de Kiyoshi Kimura, proprietarul unui celebru lanţ de restaurante sushi, Kiyomura, care a câştigat şi prima licitaţie de anul trecut, dar acum a dat de trei ori mai mult.
"Vreau să mă ridic la înălţimea aşteptărilor clienţilor mei, care vor să mănânce cel mai bun ton cu putinţă, la fel ca anul trecut", a declarat Kimura pentru agenţia de presă Jiji.
La preţul cu care a fost cumpărat, kilogramul din acest ton ar costa în jur de 6000 de euro, iar bucăţica de sushi circa 260 de euro,