Fosile descoperite în China dezvăluie că un amfibian cu armură osoasă a trăit permanent în mare acum 237 de milioane de ani, o adaptare rară în rândul acestor animale.
Amfibienii se bazează pe pielea lor permeabilă pentru funcţiile vitale de respiraţie şi hidratare, o adaptare la mediul de apă dulce, care este însă compromisă de sarea din apa de mare. Prin urmare, nu era cunoscut niciun amfibian - dispărut sau încă prezent - cu un mod de viaţă adaptat complet mediului marin. Însă, un studiu recent a adus informaţii noi.
Cercetătorii au descoperit, în provincia Guizhou din China, două schelete aproape complete ale unui amfibian care a trăit în mare cu aproximativ 237 de milioane de ani în urmă, în perioada triasicului. El avea corpul plat, în formă de disc, cu armură, precum şi o gură largă, caracteristică unui animal care se hrănea pe fundul apei, prin aspiraţie, şi care îşi prindea prada prin ambuscadă, informează Reuters.
Un amfibian cu armură osoasă, adaptat vieții marine
Creatura, denumită thorax maritimus, măsura aproximativ 75 de centimetri lungime şi a trăit înaintea dinozaurilor.
„Cea mai importantă descoperire este faptul că a existat un amfibian timpuriu care trăia permanent în mare”, a declarat paleobiologul Ryosuke Motani de la Universitatea din California, Davis, Statele Unite, unul dintre coautorii studiului publicat în revista Nature Ecology & Evolution.
Rămăşiţele au fost găsite în roci formate din sedimente oceanice, lângă fosile ale unui ihtiozaur - un tip de reptilă marină - numit Guizhouichthyosaurus, care avea o lungime de aproximativ şapte metri. Ihtiozaurii erau prădătorii marini apex la avea vreme, ceea ce justifică armura osoasă a amfibianului.
Modul său de hrănire prin aspiraţie este sugerat de forma gurii şi de structura gâtului. „Craniul este plat şi lat, cu o gură mare, având numeroşi dinţi mici şi conici”, a declarat paleontologul şi coautorul studiului, Da-yong Jiang, de la Universitatea din Beijing, China.
„Este un animal de sol acvatic, care se hrănea prin aspiraţie şi trăia pe un fund marin noroios sau plin de sedimente. Probabil că prindea orice trecea pe lângă el, cum ar fi peşti, viermi şi poate chiar cefalopode”, a spus Jiang, referindu-se la rudele calmarilor.
Wobbegongul, un rechin care trăieşte pe fundul mării şi se hrăneşte prin aspiraţie, de dimensiuni comparabile, poate fi considerat o bună analogie, a spus Motani.
Cercetătorii au afirmat că Gerrothorax maritimus a evoluat din strămoşi acvatici de apă dulce cu carapace. Au fost descoperite anterior fosile ale unui amfibian de apă dulce cu carapace, strâns înrudit.
Există peste 8.000 de specii de amfibieni vii, precum broaştele, salamandrele şi gimnofionii. Unele pot rezista la apa sărată - amestecul de apă sărată şi apă dulce care se formează în locurile în care cursurile de apă, precum râurile, se varsă în mare. Însă, mai puţin de 2% dintre amfibieni prezintă toleranţă la sare şi niciunul nu trăieşte în medii complet marine. În plus, nicio fosilă de amfibian descoperită anterior nu indica o existenţă marină.
Cum a reușit să supraviețuiască în apa sărată
Pielea unui amfibian este ncţională, acţionând, printre altele, ca principală cale de acces pentru respiraţie şi absorbţia apei. „Pielea lor, însă, nu funcţionează la fel în apa de mare", a explicat Motani. „Când o broască înoată în apa de mare, îşi pierde apa din organism - apa de mare îi extrage apa din corp prin pielea permeabilă, sub acţiunea presiunii osmotice. Din acelaşi motiv, nici nu poate să bea apă”, a explicat cercetătorul. „Această trăsătură-cheie împiedică amfibienii să devină complet marini”, a adăugat el.
Gerrothorax maritimus a reuşit să facă acest lucru printr-un fenomen numit exaptare, în care o trăsătură biologică care a evoluat pentru o anumită funcţie este reutilizată pentru o funcţie diferită. „A existat un amfibian de apă dulce care se întâmpla să aibă echipamentul necesar pentru a coloniza marea - armura corporală”, a spus Motani. Armura a protejat animalul de prădătorii din mediul cu apă dulce, „dar putea fi folosită şi pentru a-l apăra de apa de mare atunci când linia genealogică a colonizat partea mai sărată a sistemului acvatic”, a spus specialistul.
Armura împiedica absorbţia apei de mare prin piele, obligând animalul să bea apă sărată prin gură şi apoi să filtreze sarea cu ajutorul branhiilor.
În registrul fosilifer, există exemple de animale terestre şi de animale acvatice de apă dulce ale căror corpuri au fost transportate în mare după moarte. Însă, cercetătorii şi-au exprimat convingerea că acest amfibian era o creatură marină autentică, în parte deoarece oasele sale prezentau o amprentă chimică specifică apei de mare din triasic, indicând că animalul s-a dezvoltat şi a crescut în ocean.
„Foarte ciudat şi fermecător în felul său", a declarat Motani despre noua specie. „Farmecul său rezidă în aspectul său unic, oarecum comic, şi în particularităţile sale fiziologice. Nu mi-am imaginat niciodată că ar exista un amfibian care să fi împărţit timpul şi spaţiul cu ihtiozaurii”, a adăugat cercetătorul, potrivit Agerpres.