"Evident că n-a fost un om obișnuit. Dacă ar fi fost un om obișnuit, n-am fi vorbit astăzi despre el. Trebuie să ne alegem ce vrem în viață: să fim oameni obișnuiți sau oameni neobișnuiți. Nu e ușor de trăit cu un artist, de suportat un artist, de acceptat că el are un program de lucru cu tenacitate la birou, la masă, în bucătărie. În jurul lui trebuie făcut liniște, trebuie copiii extrași de acolo.
Tu (n.r. Flaviu Predescu, scriitor) știi foarte bine cât este de delicat să fii scriitor și ce empatie și iubire trebuie să aibă familia pentru un artist care trebuie să se consacre și să se devoteze muncii sale la biroul de scris. Și Arghezi, în primul rând, asta trebuie – cred că trebuie spus: ca om, a avut norocul unei partenere, unei soții, unei neveste precum faimoasa Parascheva, cea care l-a susținut cu toate puterile ei. Și puterile unei femei sunt mari și multe. I-a adus inclusiv mâncare cu sufertașul la închisoare, unde Arghezi fusese pentru a nu știu câta oară închis din diferite motive. Parascheva a fost alături de el tot timpul, în momentele faste și în momentele foarte negre ale vieții lui Arghezi.
Fiindcă Arghezi a traversat niște contexte socio-istorice foarte complicate. Sigur, noi vorbim despre realizările lui literare, despre figura lui excepțională – mare scriitor, mare creator –, dar acest mare creator a fost, după Primul Război Mondial, condamnat în lotul figurilor intelectuale numite colaboraționiste. A fost în lotul colaboraționiștilor și a făcut închisoare după Primul Război Mondial. Și e în memoriile lui Slavici un fragment foarte simpatic în care Slavici, care și el făcea închisoare din aceleași motive, spunea: „A venit un domn, a fost adus un domn Teodorescu, care are tot felul de pretenții”. Acel domn Teodorescu este Arghezi", a declarat Daniel Cristea Enache.
Fază neagră a existenţei, la instalarea comunismului. Revanşa, la fel de spectaculoasă ca la Blaga
"Iar același Arghezi, într-o altă epocă, la instalarea comunismului, a trecut printr-o fază foarte neagră a existenței lui. Deci Parascheva a fost atunci iarăși alături de el într-un moment foarte delicat. A fost scos pe tușă, nu i s-a mai dat dreptul să publice. Deci s-a retras dreptul de publicare, cărțile lui au fost eliminate din biblioteci, din librării, nu s-au mai reeditat. Ori el atunci trăia din scris. El nu avea o funcție cu un salariu din care să-și asigure coșul zilnic, el trăia din scris. Firește că dacă ar fi avut o funcție, l-ar fi eliminat imediat, ca și pe Blaga.
Și revanșa istoriei, sau asupra istoriei, este la fel de spectaculoasă ca la Blaga. Vorbeam săptămâna trecută despre faptul că în fața teatrului din Cluj este o statuie impozantă a lui Blaga, după ce el fusese dat afară de comuniști din Universitatea Clujeană. La Arghezi avem o revanșă la fel de spectaculoasă: după ce el a fost interzis de comuniști (în Scânteia a apărut în mai multe numere un fel de foileton editorial, foileton al lui Sorin Toma, îngrozitor, în care cerea pur și simplu excluderea din sfera socială a lui Arghezi), la înmormântarea lui Arghezi s-au organizat funeralii naționale în București. A participat tot Comitetul Central în frunte cu tânărul secretar general al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu. Deci aceiași comuniști care îl interziseseră pe Arghezi participă la funeraliile lui, le organizează și țin de coșciugul lui Arghezi, ca o dovadă în plus că valoarea, până la urmă, își ia revanșa asupra unei istorii ostile", a mai declarat criticul literar.