DCNews Cultura Teatru - Dans Premieră la Teatrul Apropo. Piesa „Iluzii”, un rezumat al vieții de cuplu, la sfârșit de drum

Premieră la Teatrul Apropo. Piesa „Iluzii”, un rezumat al vieții de cuplu, la sfârșit de drum

Teatrul independent Apropo din București aduce publicului un spectacol care vorbește despre relații și tabuurile lor.

La ce concluzii ajung două persoane când trag linie după o perioadă lungă de conviețuire? Răspunsul îl puteți afla la premiera „Iluzii” care va avea loc vineri, 19 decembrie, de la ora 19:30.

„ILUZII de Ivan Vyrypaev, în regia lui Alexandru P. Rusu, aduce în prim-plan povestea a două cupluri aflate la capătul vieții care încearcă să înțeleagă dacă viața lor a fost trăită cu sens sau nu.

Patru actori dau voce unor confesiuni unde umorul se împletește cu emoția, iar iubirea, adevărul și minciuna se amestecă în încercarea de găsi adevărul.

Spectacolul aduce în prim-plan povestea a două cupluri ajunse la finalul vieții și invită publicul la o reflecție lucidă despre iubire, fidelitate și iluziile care modelează existența.

Ce întrebări apar când privești înapoi? A avut viața ta sens? Ai trăit așa cum ai dorit? Sau poate totul a fost doar o iluzie?

Spectacolul propune o scenă simplă și directă, unde forța stă în cuvânt și în prezența actorilor.

O reflecție lucidă și tandră despre iubire, fidelitate, fragilitate și despre iluziile care dau formă existenței. Trăim, de fapt, o viață plină de iluzii?” arată comunicatul transmis de Teatrul Apropo.

Distribuție: Claudia Moroșanu, Claudia Vasile, Dorin Enache, Radu Catană

Regie și scenografie: Alexandru P. Rusu

Traducere: Elvira Rîmbu

Lumini: Ștefan Săcuiu

Proiecții: Maria Rusu

Durată: 1h20

Știri similare din categoria Teatru - Dans Vezi toate articolele