DCNews Stiri Educatie Comasare școli. Prof. Cornelia Popa Stavri: Mi se pare că am dus într-un absurd extraordinar această idee a economiei

Comasare școli. Prof. Cornelia Popa Stavri: Mi se pare că am dus într-un absurd extraordinar această idee a economiei

foto: pexels-yankrukov-8613319

Într-o intervenție la DC Edu, emisiunea realizată de Sorin Ivan la DC News, aceasta a criticat decizia autorităților de a realiza o nouă rețea școlară într-un timp record, de doar două săptămâni, în loc de calendarul obișnuit din toamnă, care intră în aplicare din septembrie anul următor.

Potrivit acesteia, noua rețea este gândită strict pe baza numărului de elevi, criteriu folosit pentru a decide comasarea unităților de învățământ și păstrarea personalității juridice.

Profesoara a atras atenția că grădinițele sunt comasate exagerat cu școli, iar lipsa unei perioade de pregătire pentru fuziune riscă să ducă la „dispariția unității de învățământ, grădiniței” și la diminuarea educației timpurii.

„Rețeaua școlară se realizează toamna, cam prin octombrie-noiembrie, de către inspectoratele școlare. Intră în aplicare abia din septembrie anul următor. Ce se întâmplă acum este incredibil. Eu înțeleg că vrem economie, dar să faci în două săptămâni o nouă rețea școlară... Să schimbi numărul de elevi la o unitate de învățământ ca să ai personalitate juridică, mi se pare că am dus într-un absurd extraordinar această idee a economiei. Unele școli se vor comasa după numărul de elevi. Este singurul criteriu. Experiența ne arată că nu s-a ținut cont nici între distanța dintre unitățile de învățământ, nici de specificul unității de învățământ. 

Se comasează în mod exagerat grădinițe cu școli. Dacă se făcea într-un timp îndelungat și puteam să facem niște activități premergătoare pentru această comasare, poate aș fi înțeles. În acest context însă este distrugător pentru unitățile de învățământ absorbite. Dispare unitatea de învățământ, adică grădinița, motiv pentru care educația timpurie se va diminua. Majoritatea resurselor dintr-o unitate de învățământ care are educație timpurie, ciclu primar și gimnazial, se vor duce către ciclurile superioare, acolo sunt evaluări, unde îți dorești să faci dovada calității predării. Se vor dilua fondurile pentru educația timpurie. Ce va însemna acest lucru? Pierderea specificului educației timpurii care contribuia la formarea precompetențelor pentru preșcolari”, a zis prof. Cornelia Popa Stavri, la DC Edu, emisiunea realizată de Sorin Ivan la DC News.

Mai multe detalii aici:

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele