Christa Wolf, considerată cea mai mare romancieră din Germania de Est, a decedat joi, într-un spital din Berlin, la vârsta de 82 de ani, după o lungă suferinţă. Moartea sa a fost anunţată de editorul său, Suhrkamp-Verlag, transmite AFP.
Opera sa a ”emoţionat şi încântat ţara noastră, împingând-o la reflecţie”, a subliniat, joi, preşedintele german, Christian Wulff. ”Pentru mulţi cititori şi cititoare, Christa Wolf a fost mai mult decât o romancieră. Ea încă mai credea, într-o manieră aproape demodată şi totuşi şi astăzi actuală, în Bine şi capacitatea îmbunătăţirii fiinţei umane”, a adăugat el.
”Germania a pierdut cu Christa Wolf unul din cei mai importanţi autori contemporani germani”, a spus, la rândul său, ministrul german al culturii Bernd Neumann, calificând cărţile ei ca pe ”capodopere artistice de nivel înalt”.
Christa Wolf a fost distinsă în 1980 cu premiul Georg-Buchner, cea mai înaltă distincţie literară germană, şi de doua ori cu ”Premiul Naţional” al RDG.
Prin intermediul ministrului culturii Jack Lang, ea a primit, în 1990, titlul de Ofiţer al Artelor şi Literelor din partea statului francez.
Dezvăluirile apărute în presă în anul 1993, care au demascat-o ca o”colaboratoare neoficială” a STASI, poliţia secretă a RDG, la începutul anilor 1960, i-au afectat reputația, determinând-o la un exil temporar în SUA.