Ce primește un condamnat la moarte în ultimele sale ore - VIDEO
Publicat pe 25 apr 2012, 11:57
Un show care urmează să fie difuzat în curând prezintă ultimele 24 de ore din viaţa unui condamnat la moarte. Un duş fierbinte, o masă în valoare de 40 de dolari şi alegerea modului în care va fi executat sunt ultimele lucruri pe care statul american i le oferă.
Pedeapsa capitală, care stârneşte controverse mari în SUA, este analizată din punctul de vedere al condamnatului care se află în faţa sentinţei în emisiunea care va fi difuzată pe posturile TLC şi Discovery, informează Daily Mail, prelaut de Mediafax.
Unul dintre gardieni a menţionat că "în ultima zi, condamnatul la moarte are mai multe privilegii decât un deţinut obişnuit".
Ultima masă a lui este una specială, iar închisorile oferă un prânz în valoarea de maxim 40 de dolari în Florida sau 15 dolari în Oklahoma.
Unul dintre bucătării care se ocupă de aceste mese, Brian Price, a început să lucreze pentru condamnaţii la moarte în timp ce era la închisoare ispăşind o pedeapsă de 15 ani. Până acum, el a realizat 189 de astfel de prânzuri.
"Imaginaţi-vă ce trece prin mintea lor. «Asta e ultima mea masă». Condamnaţii la moarte nu au posibilitatea să aleagă în fiecare zi ce vor mânca, dar ultimul prânz îl aleg ei. E o alegere pe care nu au făcut-o în ultimii zeci de ani", a spus Price.
După prânz, condamnaţii la moarte au dreptul la un ultim telefon. Un gardian formează numărul şi îi dă condamnatului telefonul, în celulă, pentru a vorbi, ultima dată, cu cine doreşte. "După ultimul telefon, nu mai poţi vorbi cu nimeni, doar cu preotul. E o fază foarte traumatică", a spus unul dintre gardieni.
Condamnaţii la moarte au posibilitatea să aleagă şi cum vor muri, cu injecţie letală, prin spânzurare sau în faţa plutonului de execuţie.
În cazul plutonului de execuţie, condamnatul este legat de un scaun, şi cinci oameni ai legii trag în el. Patru dintre puşti sunt încărcate iar una are gloanţe oarbe. Această metodă este folosită pentru ca nimeni să nu ştie cine l-a executat cu adevărat pe condamnat. Ultimul care a ales plutonul de execuţie a fost Ronnie Lee Gardner, din Utah, în 2010.
Şi spânzurarea rămâne o opţiune. Ultimul care a ales acest mod a fost Billy Delaware, în 1996. El a explicat de ce nu a ales injecţia letală. "Nu îi las pe ei să mă pună la culcare", a spus el.
Pedeapsa capitală este legală în 24 de state ale Americii. Anul acesta, 15 prizonieri au fost executaţi.
-
-
- “Sarajevo Safari”. De ce le-a plăcut vânătoarea de oameni16.02.2026, 15:54
- Obama a zis că extratereștrii sunt reali, dar încă nu i-a văzut16.02.2026, 08:27
-
-
-
-
-
- Cuplul anxios-evitant. Interacțiunea care epuizează11.02.2026, 23:43
- Cum arată iubirea matură vs. iubirea dependentă11.02.2026, 16:51
-
- Atașamentul anxios. Radu Leca: De ce iubirea vine cu teamă09.02.2026, 23:07
- Care sunt argumentele pentru care gelozia este o boală09.02.2026, 20:08
- De ce o „hartă a certurilor” aduce liniște într-un cuplu05.02.2026, 14:29
- De ce merită vorbit calm și clar despre „silent treatment”05.02.2026, 12:52
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Sevrajul după amant. Cum să faci un detox după legătura ta secretă25.01.2026, 22:32
-
-
-
-
- Divorțul „karmic”: Când despărțirea nu e întâmplare21.01.2026, 08:21
- Psihologie de familie: Infidelitatea e un sistem, nu o greșeală izolată20.01.2026, 09:50
-
-
-
-
- A cumpărat un pulover de pe Temu, dar ce a primit e de râs... / video04.01.2026, 19:51
- Ce se întâmplă în creierul nostru când avem un animal în casă / video02.01.2026, 22:13
- O urare amuzantă de Revelion 2026! Fă-i să râdă pe ai tăi prieteni!31.12.2025, 17:20
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Dezlegare la pește vineri, 21 noiembrie. Rețete a la Osiceanu20.11.2025, 20:30
- ChatGPT elimină unul dintre cele mai controversate elemente ale sale18.11.2025, 20:58
- Coiful de la Coțofenești e la Iași, doar că... e din ciocolată13.11.2025, 10:46
-
-
-
-
-
-
- De ce unii bărbați sunt invidioși pe femei15.10.2025, 09:40
-
-
-
-
- De ce să pui unt în cafea. Beneficii minunate pentru creier30.09.2025, 23:52
- Vrei să slăbești? Alimentul din care poți mânca o găleată fără probleme24.09.2025, 16:38
- Nici siguranță, nici superstiție: De ce să pui dafin în mașină22.09.2025, 22:46
- Unde e cel mai „sigur” loc în avion, în caz de prăbușire?20.09.2025, 22:32
-
-
- Secretul longevității: Ceaiul băut de locuitorii din Okinawa19.09.2025, 16:42
- MILITARY.EU/RO - Militaria.pl intră pe piața din România16.09.2025, 17:34
-
-
- Atenție la pepene! Când poate deveni un dușman pentru sănătate20.08.2025, 11:00
-
-
-
- Oamenii de știință reușesc să „citească gândurile” cu o precizie de 74%14.08.2025, 23:35
-
-
-
-
-
-
- Capcanele limbii: Știi cum se spune „compot de prune” în franceză?11.08.2025, 18:26
-
-
-