Faraon, ghiordum, stos și whist: cum au devenit cărțile o modă printre boierii români și de ce stârneau atâtea certuri.
Un salon luminat cu lumânări, boieri îmbrăcați în anterie, un pachet de cărți și galbeni pe masă. Imaginea pare desprinsă dintr-un film istoric, dar jocurile de cărți au fost o pasiune foarte reală a elitelor din Moldova și Țara Românească. Uneori, distracția se termina cu datorii greu de plătit.
Cum au ajuns cărțile de joc în saloanele boierești
Europa occidentală cunoștea cărțile de joc de câteva secole. În Principatele Române, jocurile de cărți au devenit tot mai răspândite în rândul boierilor către sfârșitul secolului al XVIII-lea. A fost o perioadă în care influențele orientale, rusești și occidentale se întâlneau în modă, în muzică și la mesele din casele celor bogați.
În timpul războaielor ruso-turce au trecut prin Principate ofițeri și călători străini care au contribuit la răspândirea jocurilor practicate la curțile europene. Pentru o parte a boierimii, o seară de cărți a devenit la fel de firească precum o vizită în salon.
Faraonul și ghiordumul, jocurile favorite
Relatările istorice despre Moldova de la sfârșitul secolului al XVIII-lea pomenesc jocuri cu nume care sună astăzi aproape misterios: mariage, panțarola, ghiordum și faraon. Medicul și călătorul Andreas Wolf se numără printre cei care au descris obiceiurile epocii.
Faraonul, cunoscut și în alte țări europene, era un joc de cărți pe bani. Într-o variantă clasică, jucătorii pariau pe anumite valori ale cărților, iar persoana care conducea jocul întorcea succesiv cărți ce stabileau rezultatele. Avea reguli relativ ușor de urmărit și un ritm care putea ține participanții la masă multe ore.
Mai târziu, în secolul al XIX-lea, în saloane apar în relatări stosul, lansquenetul și macaua, dar și jocuri precum whist, preferanță sau pichet, unde conta și strategia, nu doar întâmplarea.
De ce era rușinos să joci pe sume mici
La masa de joc nu se punea în joc doar aurul, ci și prestigiul. În unele cercuri, miza trebuia să fie pe măsura rangului. Cronicile și evocările epocii amintesc datorii mari și familii afectate de pasiunea pentru jocuri, deși nu orice poveste spectaculoasă transmisă până astăzi poate fi verificată în detaliu.
Istoricul Alexandru Ofrim amintește, pornind de la memoriile lui Radu Rosetti, cazul Eufrosinei Manu. Soțul încerca să-i limiteze cheltuielile pentru cărți, dar datoriile ei au ajuns, potrivit memoriilor, la 32.000 de galbeni. Este o poveste cu nume și sumă, nu doar o legendă despre „boieri care pierdeau averi”.
Așa se explică și de ce jocurile de cărți apar des în literatura despre vechile saloane: era locul în care se întâlneau conversația, competiția, orgoliul și banii.
De la saloanele boierești la mesele cu dealeri de astăzi
Ce a rămas din lumea aceea? În primul rând, plăcerea de a vedea cărțile împărțite la masă, după reguli pe care le cunosc toți participanții. Decorul s-a schimbat, dar gesturile sunt ușor de recunoscut.
Astăzi, această atmosferă poate fi urmărită și prin transmisiuni video. În categoria de mese cu dealeri live a Royal Slots, platformă operată de Crowd Entertainment Limited, există jocuri de cărți conduse de dealeri reali. Nu este o continuare directă a faraonului boieresc, ci o versiune modernă a unei tradiții mult mai vechi: masa de joc ca spectacol.
Ce jocuri mai recunoaștem astăzi
Numele unor jocuri s-au păstrat, altele s-au schimbat sau au ieșit din uz. Whistul a rămas cunoscut pasionaților, macaua este familiară multor generații, iar cărțile continuă să fie nelipsite de la întâlnirile cu prietenii.
Pe vremuri, așezarea la masa potrivită putea spune ceva despre averea și influența unui boier. Astăzi, dincolo de reguli și divertisment, povestea acelor nopți lungi ne amintește de ce jocurile de cazino raman extrem de populare la nivel mondial.