EXCLUSIV  Coarnă îi dă replica lui Vela după ce a sărit la polițiști și sindicate: Nu înțelege un lucru! Îi recomand o lectură a Constituției!

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat că poliţiştii şi-au făcut legi favorabile în ceea ce priveşte acţiunile disciplinare, astfel încât dacă au trecut şase luni de la faptă, aceasta se clasează. Ce spune preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Dumitru Coarnă, despre această afirmație.

"Am discutat cu cei de la audit, cu cei de Corpul de control al ministrului - de-a lungul timpului, poliţiştii şi sindicatele au avut grijă să-şi facă legi favorabile, adică dacă au trecut şase luni de la faptă, ea se clasează - mă refer la toate faptele pe care poliţiştii le fac, din punct de vedere administrativ sau disciplinar. A fost aşa, o prietenie în acest minister, ca să se tărăgăneze cercetarea şi concluziile Corpului de control, să fie propuse ministrului spre aprobare într-o comisie, exact la limita maximă a celor şase luni şi dacă au trecut cele şase luni, comisia a constatat şi a propus ministrului clasarea, pentru că au ieşit din termen", a spus Marcel Vela în faţa sediului MAI.

"Îi recomand o lectură a Constituţiei"

 

"Domnul ministru nu înţelege un lucru: nu sindicatele fac legi. Unica autoritate legislativă este Parlamentul României, conform Constituţiei. Nu sindicatele fac legi. Dacă nu înţelege, îi recomand o lectură a Constituţiei. Îi dau eu o abatere în derulare, să o verifice, cu implicare politică: Iorga Marian, inspector şef Călăraşi. Şi nu numai. Acolo sunt sesizate infracţiuni de luare de mită. Îi dau câteva abateri şi infracţiuni în derulare pe care să le cerceteze. De fapt i le-am dat domnului ministru (în legătură cu Iorga Marian). Îi mai dau temă de lucru la Constanța. Sunt abateri şi infracţiuni în derulare pe care bănuiesc că le cunoaşte prin natura funcţiei şi prin informaţiile pe care le deţine pe canalele speciale.

Nu sindicatele fac legi, ci Parlamentul României face legea. Domnul ministru este senator, mă gândesc că ar trebui să ştie acest lucru. Iar când arată cu degetul spre sindicate, să înţelegea că noi doar propunem, facem amendamente, discutăm, analizăm. Noi avem o singură posibilitate juridică, aceea a dialogului social şi venim cu propuneri. Iniţiativa legislativă este conform Constituţiei în sarcina Parlamentului României, al cărui senator este domnul ministru", a declarat Dumitru Coarnă pentru DCNews.

"A fost mai mult slugărnicie"

 

"Eu vreau să discut direct cu domnul ministru. Sper să se aplece cu atenţie pe legislaţie şi, în momentul în care vom avea o întâlnire oficială pe această temă, discutăm din punct de vedere juridic orice element pe care îl doreşte domnul ministru", a spus Dumitru Coarnă.

Cât despre faptul că ar fi fost "o prietenie în acest minister, ca să se tărăgăneze cercetarea şi concluziile Corpului de control", după cum susține Vela, Dumitru Coarnă a mai spus: "Nu ştiu dacă a fost prietenie. Eu cred că a fost mai mult slugărnicie din partea Corpului de Control”, referindu-se la perioada în care era Carmen Dan ministru de Interne. 

 

"Asta cu prescripţia şi abaterea disciplinară e aşa, undeva la "şi altele"”


"Discutăm din punct de vedere tehnic la întâlnire pe care am înţeles că o să o avem după turul doi al alegerilor prezidențiale. Atunci voi ridica această temă, să vedem care sunt argumentele dumnealui şi ce îşi propune să facă. Vom discuta legea 360. Noi am propus în nenumărate rânduri amendamente cu privire la chirie, la trecerea în corpul ofiţerilor. Avem amendamente foarte clare care trebuie trecute prin OUG. Asta cu prescripţia şi abaterea disciplinară e aşa, undeva la "şi altele", în opinia mea", a declarat Dumitru Coarnă.

Vezi și: Marcel Vela ACUZĂ polițiștii și sindicatele: Au avut grijă să-și facă legi favorabile

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28