MAI: Valentin Rîciu revine în Guvern

Sebastian Florea / 23 Martie 2018 / 20:01 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Valentin Rîciu a revenit în funcţia de consilier al ministrului de Interne pe relaţia cu personalul şi sindicatele.

Valentin Rîciu a revenit în funcţia de consilier al ministrului Afacerilor Interne pentru relaţia cu personalul şi sindicatele, informează vineri Biroul de presă al MAI. Conform sursei citate, decizia a fost luată după clasarea celor trei plângeri despre care acesta a luat cunoştinţă din spaţiul public, aceste decizii confirmându-i nevinovăţia.

Pe 16 ianuarie, Valentin Rîciu anunţa că demisionează din funcţia pe care o deţinea, la acea vreme, la Cabinetul ministrului de Interne Carmen Dan, deşi nu fusese informat despre vreo acuzaţie penală.

'Astăzi am decis să-mi încetez activitatea la cabinetul ministrului afacerilor interne. Nu pentru că situaţia mea juridică s-ar fi schimbat cu ceva. După cum am precizat, nu am fost informat despre vreo acuzaţie penală, iar comunicatul public al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este lămuritor. Am discutat astăzi cu ministrul şi decizia aceasta este. Nu am pretenţia de a fi exemplu pentru cineva, dar aşa văd eu ca poliţist responsabilitatea', scria el pe Facebook.

[citeste si]

Rîciu, consilier al ministrului de Interne pe domeniul sindical, cataloga drept 'o mizerie' informaţia apărută în presă că ar avea un dosar penal pentru înşelăciune. Precizările lui veneau după ce în presă apăruse o informaţie conform căreia Rîciu ar fi fost implicat în trei dosare penale, două pe înşelăciune şi unul pe abuz în serviciu.





loading...

Te-ar putea interesa


loading...







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


n-nxt.13