Urmărește emisiunea live


Trei fani ai lui Chelsea riscă interdicţie pe viaţă de a intra pe stadioane

Trei fani ai clubului de fotbal Chelsea riscă interdicţie pe viaţă de a intra pe stadioane după ce i-au adresat insulte unui alt suporter al echipei lor, la un meci din Europa League din luna aprilie, scrie BBC.

Jerome Bailey, în vârstă de 20 de ani, a afirmat că aceşti suporteri i-au adresat insulte legate de culoarea pielii şi de părul său în timpul întâlnirii cu Slavia Praga. Chelsea i-a suspendat pe cei trei fani fani, ce ar putea primi interdicţie pe viaţă a intra pe stadioane, şi i-a scris lui Bailey cerându-şi scuze pentru întârziere.

Bailey s-a arătat "dezamăgit" că a fost nevoie de şase luni pentru a fi contactat de Chelsea după ce clubul i-a identificat pe făptaşi.

Bailey, care a crezut iniţial că acest caz a fost muşamalizat, a declarat: "Este rezultatul pe care l-am dorit în toată această perioadă, însă e regretabil şi dezamăgitor că a trecut atâta timp ca să se ajungă în această etapă. Poate că Chelsea trebuie să se uite cât de eficiente sunt măsurile sale în acest domeniu."

"Este bine că toleranţa zero nu este o promisiune deşartă în acest caz", a spus Bailey. "Am dorit pur şi simplu să ştim că echipei cu care ţin îi pasă cât de cât. Nu mi se pare că eu ar fi trebuit să fiu cel care contactează clubul - ei ar fi trebuit să-mi spună ce se întâmplă", a adăugat el.

Chelsea s-a confruntat în sezonul trecut cu mai multe incidente rasiste. Un fan al său a primit interdicţie pe viaţă de a mai intra pe stadioane după ce i-au adresat insulte rasiste lui Raheem Sterling, atacantul lui Manchester City, în timpul unui meci de pe Stamford Bridge din luna decembrie.

Alţi cinci suporteri ai londonezilor au fost suspendaţi temporar din cauza comportamentului rasist.

În aprilie, Chelsea a anunţat că trei fani ai săi au primit interdicţie de a intra pe stadion la meciul cu Slavia, de la Praga, după apariţia unei înregistrări video în care intonau scandări rasiste la adresa lui Mohamed Salah, atacantul egiptean al lui Liverpool. În ciuda unei anchete, Chelsea nu a reuşit să-i identifice pe suporterii ce au apărut în această înregistrare.
AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel