Președintele României, Traian Băsescu, a avut o convorbire telefonică, sâmbătă, cu omologul ucrainean, Petro Poroșenko. Discuția s-a purtat la solicitarea liderului de la Kiev, informează Administrația Prezidențială.
Iată ce au vorbit președintele României și președintele Ucrainei, conform unui comunicat remis de Administrația Prezidențială de la București:
„Domnul președinte Petro Poroșenco i-a mulțumit domnului președinte Traian Băsescu pentru sprijinul constant acordat de România mai ales în această perioadă dificilă pe care o traversează statul și poporul ucrainean. Totodată, președintele Ucrainei, domnul Petro Poroșenco, l-a informat pe domnul președinte Traian Băsescu despre operațiunea antiteroristă desfășurată de trupele ucrainene în regiunile Doneţk și Lugansk și despre transferul de armament greu și combatanți dinspre Federația Rusă.
Domnul președinte Traian Băsescu l-a felicitat pe președintele Ucrainei, domnul Petro Poroșenco, pentru succesele obținute de armata ucraineană în efortul de lichidare a teroriștilor din estul țării și a condamnat ferm atacul nejustificat cu rachete GRAD asupra trupelor și cetățenilor ucraineni.
România este alături de Ucraina în efortul de stabilizare și combatere a separatismului. România înțelege și susține politic lupta armatei și a poporului ucrainean pentru integritatea teritorială a țării. România este îngrijorată de concentrarea unităților militare ruse la frontiera estică a Ucrainei și de alimentarea cu armament greu și combatanți a forțelor separatiste proruse din regiunile Doneţk și Lugansk.
Președintele României, domnul Traian Băsescu, l-a asigurat pe domnul președinte Petro Poroșenco de faptul că România înțelege și susține deplin acțiunile legitime ale autorităților pentru apărarea integrității teritoriale a Ucrainei.
Domnul președinte Traian Băsescu l-a asigurat pe președintele Ucrainei, domnul Petro Poroșenco, de faptul că apreciază restabilirea păcii și securității Ucrainei ca fiind un element de securitate națională inclusiv pentru România.
La final, domnul președinte Traian Băsescu i-a mulțumit domnului președinte Petro Poroșenco pentru informarea completă pe care i-a făcut-o premergător Consiliului European de la Bruxelles din 16 iulie a.c.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News