EXCLUSIV  Titi Aur, două sfaturi CRUCIALE. Cum ne ferim de teribilişti în trafic

Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Titi Aur, expert în conducere defensivă, a explicat în exclusivitate pentru DC NEWS cum ne putem feri de şoferii agresivi sau teribilişti în trafic. 

Un șofer a provocat un accident pe o autostradă din România după ce a vrut să arate că mașina sa se poate deplasa în mod autonom cu ajutorul unei sticle de plastic. Acesta a pornit mai multe sisteme de asistenţă ale maşinii, cum ar fi cel de menţinere a benzii de rulare, dar şi pilotul automat adaptativ, a prins o sticlă de plastic în volan pentru a face sistemul maşinii să creadă că acolo este mâna şoferului, a pus centura pe scaunul şoferului şi s-a aşezat pe bancheta din spate. 

La un moment dat, însă, linia continuă de pe şosea a devenit întreruptă, iar maşina a virat brusc dreapta şi a ieşit în decor, scrie Digi24.

Titi Aur, două sfaturi cruciale. Cum ne ferim de teribilişti 

 

"În primul rând, teribiliştii sau şoferii agresivi se încadrează după părerea mea în cea de-a treia categorie de şoferi care fac accidente. Sunt începătorii, masa mare de şoferi care fac greşeli şi, evident, teribiliştii. Dacă în cazul începătorilor, trebuie să facem şcoala de şoferi mai bună, în timp ce pentru masa mare de şoferi trebuie făcute cursuri de perfecţionare, pentru teribilişti trebuie măsuri de coerciţie mai puternice, dar şi aplicate mai riguros. Asta nu înseamnă doar suspendarea permisului pe 3 luni, ci pe 6 luni, poate un an sau doi, anularea permisului de conducere, confiscarea maşinii dacă se fac anumite lucruri exagerate, cum ar fi viteza excesivă, consum de droguri, alcool. Avem nevoie de aceste măsuri mai dure. 

Ce trebuie să facem noi, ceilalţi, care suntem puşi în situaţia de a interacţiona cu un astfel de şofer, care într-un fel sau altul ne agresează? Ei pot sta prea aproape de noi în spate, pot frâna brusc în faţa noastră, pot face slalom printre maşini, pot face diferite gesturi, flashuri să ne dăm la o parte. În primul rând, trebuie să nu răspundem sub nicio formă la agresiune. Ne facem că nu îl vedem. Ne dăm la o parte din faţa lui, dar nu răspundem agresiunii. Dacă ce face acel şofer e trecut de anumite limite, atunci sunăm la 112 şi anunţăm că este un pericol pe şosea şi explicăm ce face. Dacă mai şi loveşte ceva, o maşină, o bordură, un parapet, cu atât mai mult trebuie să anunţăm cât mai repede autorităţile. Să dăm numărul maşinii, culoarea, dar şi câte persoane sunt în maşină, pentru că autorităţile ştiu să reacţioneze şi în funcţie de câţi oameni sunt în maşină. 

În al doilea rând, ne îndepărtăm de pericolul respectiv. Frânăm, oprim, în funcţie de situaţie", a explicat Titi Aur pentru DC NEWS.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy