EXCLUSIV  STRATEGIE împotriva Guvernului Tudose. Instituții de stat, tăcere totală: BLOCAJ iminent

De 1 ianuarie 2018, CAS și CASS au trecut de la angajator la angajat. 

”Revoluția fiscală” înseamnă creșterea salariului brut cu 20%, măsură deja aplicată în marile companii private din România, care au anunțat acest lucru din ultimele luni ale anului 2017. 

Instituțiile publice nu au anunțat ce decizii au luat. 

DCNews a întrebat mai multe instituții publice despre deciziile pe care le-au luat, dacă au semnat contracte noi, ce prevăd creșterea salariului brut cu 20% și pe ce durată. 

ASF a fost singura instituție care a răspuns: 

”Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a făcut ajustările necesare astfel încât salariile nete ale angajaţilor instituţiei să rămână la acelaşi nivel cu cel anterior aplicării OUG 79/2017, care conţine şi prevederi privind trecerea contribuţiilor sociale şi de sănătate de la angajator la angajat. Această măsură, prevăzută în cadrul Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivelul ASF, va fi aplicată începând cu 1 ianuarie 2018, pentru o perioadă nedeterminată, tuturor contractelor de muncă existente.”

[citeste si]

INS a precizat că ”OUG nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Codului fiscal va intra în vigoare la data de 01.01.2018. INS va colecta şi prelucra datele referitoare la câştigurile salariale pentru luna de referinţă ianuarie 2018 în perioada februarie-martie 2018, iar rezultatele vor fi disponibile prin comunicat de presă în data de 13.03.2018. Odată cu aceste rezultate se va evidenţia şi creşterea brută şi netă a câştigurilor salariale pentru luna ianuarie 2018, comparativ cu perioadele anterioare.”

RATB nu a răspuns, dar informațiile DCNews sunt că angajații RATB au semnat contracte pe perioadă determinată de un an, în care sunt prevăzute creșterile cu 20% ale salariului brut. 

Strategie antiguvernamentală

Informațiile DCNews sunt că mai multe instituții de stat nu au făcut aceste modificări, pe care privatul le-a făcut, sau le-au făcut pe durata de doar un an, dând astfel un vot de blam pentru Guvernul Tudose. Mișcarea instituțiilor de stat este una profund antiguvernamentală, care generează nemulțumiri în rândul angajaților. Scăderea salariilor este una dintre principalele îngrijorări ale românilor, potrivit sondajelor, iar când acest lucru devine realitate este de natură să ducă la nemulțumiri manifestate în stradă. Și când vorbim de instituții de stat, vorbim nu doar de mișcări de stradă, proteste, ci și de blocaj.  

Când și celelalte instituții de stat vor transmite un răspuns oficial, îl vom publica, pentru completa informare a cititorilor DCNews

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel