Scandal de amploare în MAE. Ce spune purtătorul de cuvânt al Guvernului

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat că situaţia în care este implicat consulul României la Ankara este una "de competenţă profesională" şi ea poate fi rezolvată la nivelul MAE. 

"Situaţia a intervenit în momentul în care consulul respectiv a fost chemat înapoi şi dintr-o dată au apărut acele declaraţii. Există poziţia Ministerului Afacerilor Externe, care ia foarte în serios cazul şi îl investighează cu toate organele competente. Vom vedea poziţia ministerului, dar nu trebuie să uităm originea acestei situaţii extrem de neplăcute, care vine brusc în momentul în care consulul respectiv a fost rechemat. Deja de la bun început acest lucru a creat anumite semne de întrebare în legătură cu consistenţa poziţiei domniei sale", a afirmat Suciu la Palatul Victoria.

El a precizat că MAE şi premierul Dacian Cioloş sunt informaţi în legătură cu evoluţia acestei situaţii.

"E o situaţie care poate fi rezolvată la nivelul MAE, toate mijloacele sunt la acel minister şi există toată competenţa şi încrederea că ministerul o va rezolva fără a crea o problemă suplimentară şi fără să exacerbăm cu toţii o problemă strict (...) de competenţă profesională pe care tot cei în cauză trebuie s-o dovedească, mai ales persoana care a declanşat-o", a adăugat purtătorul de cuvânt.

[citeste si]    

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel