Rusia reacționează la semnarea acordului Moldovei cu UE

Semnarea acordului de asociere între Republica Moldova și UE nu a fost pe placul Rusiei, astfel că vineri, chiar înainte de parafarea acordului, autoritățile ruse au interzis o cursă aeriană care trebuia să decoleze din Chișinău spre Moscova.

Pasagerii care urmau să zboare în această dimineață din Aeroportul Chișinău către Moscova au fost nevoiți să-și schimbe planurile.

Astfel, zborul operat de Air Moldova către aeroportul Domodedovo din capitala Federației Ruse a fost anulat. Avionul urma să decoleze la ora 7.00 de pe Aeroportul Chișinău.

Moldova.ORG a contactat în repetate rânduri reprezentanții companiei Air Moldova, însă aceștia nu au fost de găsit. Reprezentanții call-centerului Aeroportului, care au menționat că avionul nu a putut decola pentru că Federația Rusă a interzis accesul pe aeroportul Domodedovo.

Federația Rusă a avertizat săptămâna aceasta că va adopta "măsuri de protecţie", în cazul în care se va dovedi că Acordul de Asociere dăunează economiei ruse. 

Acordul de Asociere, fără precedent în istoria UE, vizează o cooperare largă, în schimbul angajamentului celor trei ţări faţă de statul de drept şi lupta împotriva corupţiei.

Ameninţarea Kremlinului

Rusia va introduce "măsuri de protecţie" împotriva Republicii Moldova, Ucrainei şi Georgiei dacă se va dovedi că acordurile de asociere pe care aceste ţări le vor semna cu Uniunea Europeană vor afecta economia rusă, avertizează Ministerul rus de Externe.

Citește și: Rusia, ultimatum pentru Chișinău. "Avertizăm în mod direct..."

"Imediat ce acordurile pe care partenerii noştri din zona de liber-schimb a CSI intenţionează să le semneze cu UE vor intra în vigoare, dacă vom vedea că există efecte negative, vom lua măsuri de protecţie în conformitate cu reglementările Organizaţiei Mondiale a Comerţului", a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de AFP.

Presa rusă critică dur semnarea Acordului 

Presa rusă critică dur Acordul de Asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, unele publicaţii apreciind că acest acord este, de fapt, o "acceptare benevolă a sclaviei" şi "nu este susţinut de majoritatea" cetăţenilor moldoveni.

Agenţia rusă RIA Novosti notează riscurile economice ale semnării Acordului de Asociere şi subliniază că acest acord va fi încheiat "împotriva voinţei majorităţii".

Citește și: UE a semnat Acordul de Asociere cu Ucraina, Republica Moldova și Georgia

Potrivit agenţiei, "mai multe sondaje de opinie arată că peste 50 la sută dintre cetăţenii Republicii Moldova nu susţin politica proeuropeană a autorităţilor de la Chişinău", din cauza riscurilor de ordin economic şi social. RIA Novosti menţionează şi poziţia Găgăuziei, afirmând că, "în februarie, în această regiune autonomă a avut loc un referendum în cadrul căruia 98 la sută dintre locuitori au pledat pentru apropierea de Rusia".

Republica Moldova riscă să piardă locuri pe piaţa muncii din CSI, inclusiv în Rusia, unde s-ar afla între 500 şi 700 de mii de migranţi moldoveni, mai subliniază agenţia.

Semnarea Acordului de Asociere cu UE este o "scavie benevolă"

În opinia expertului şi jurnalistului rus, Maksim Şalîghin, citat de RIA Novosti, semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană de către Republica Moldova şi Ucraina este "de fapt o acceptare benevolă a sclaviei". De asemenea, el afirmă că prin respectarea prevederilor acestui acord "statele îşi pierd suveranitatea".

"Şi, deoarece o parte a Republicii Moldova - Basarabia - înainte de perioada sovietică intra în componenţa României, pot apărea anumiţi moştenitori români care să pretindă drepturi de proprietate asupra pământului, locuinţelor, întreprinderilor din (Republica) Moldova", adaugă expertul rus.

Citește și: Preşedintele Ucrainei avertizează Rusia: "Va fi război"

Şalîghin afirmă că pretenţiile românilor "pot viza şi Bucovina de Nord, care în prezent intră în componenţa Ucrainei".
Potrivit expertului, pretenţii similare pot avea şi cetăţenii din Slovacia şi Ungaria.

"Cum vor fi asigurate, în acest caz, drepturile moştenitorilor europeni din Găgăuzia, Transnistria, Doneţk şi Lugansk? La fel ca şi garantarea «democraţiei» - prin utilizarea tancurilor şi aviaţiei militare?", comentează Şalîghin.

El menţionează de asemenea că, în cursul pregătirii actelor pentru asocierea R.Moldova cu Uniunea Europeană au fost încălcare mai multe acorduri care vizează regiunea transnistreană.

În opinia sa, după semnarea Acordului de Asociere, cetăţenii moldoveni şi ucraineni "nu vor avea drepturi egale cu cei din Uniunea Europeană".

"Probabil că locuitorii din Ucraina şi Republica Moldova trebuie să simtă dezamăgirea integrării europene, să suporte foametea şi sărăcia, pentru a înţelege că Rusia nu a ameninţat niciodată identitatea popoarelor şi nu a schimbat elitele politice în statele aliate, spre deosebire de tradiţia europeano-americană", afirmă Şalîghin pentru RIA Novosti.

"Probabil că Rusia ar trebui să-i protejeze pe cei care nu sunt dispuşi să accepte această sclavie «asociată»", adaugă el.

Citește și: Rusia avertizează Republica Moldova. "Vor exista urmări"

Publicaţia Argumentî i Faktî notează că semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană de către Ucraina, Republica Moldova şi Gerogia va avea impact negativ asupra economiei Rusiei.

Ziarul rus Trud comentează pe un ton pesimist că "după semnarea Acordului de Asociere, mulţi migranţi moldoveni îşi vor pierde dreptul de şedere în Rusia, fapt ce va afecta grav economia Republicii Moldova".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel