Revoltă în Sănătate împotriva guvernului. Duță, încă la Putere

Reprezentanții principalilor actori din Sănătate vor ieși public, în cursul zilei de luni, și vor face responsabil guvernul pentru criza medicamentelor. Pentru prima dată, marile concerne farmaceutice internaționale, producătorii români de medicamente, distribuitorii, organizațiile medicilor și ale pacienților au o poziție comună, solicitând de urgență respectarea recomandărilor făcute de comisiile parlamentare de resort, privind taxa claw-back. Guvernul Ponta nu a reușit să calmeze spiritele, mai ales că a numit în posturi cheie oameni asociați echipei Băsescu-Boc.

Principala problemă este taxa de claw-back, introdusă de guvernele Boc-Ungureanu, sau mai precis nivelul aberant al acesteia. Facturile transmise de fostul șef al Casei de Asigurări, Lucian Duță, în ultima zi de mandat, au fost calculate la 37 la sută din vânzări, nivel neîntâlnit în lume. Producătorii de medicamente își făcuseră provizioane pentru plata ”birului”, dar nimeni nu se aștepta la o sumă atât de mare. Într-un singur trimestru, statul ia banii pregătiți de firme pentru jumătate de an, ceea ce va duce la faliment producătorii din țară și îi va face pe cei internaționali să renunțe la piața românească. Colegiul Medicilor și organizațiile pacienților sunt alături de companii, dar protestează și fiindcă pe listele de compensare nu s-au mai introdus medicamente noi din 2008.

Firmele farmaceutice au avut discuții cu parlamentarii din Comisiile de specialitate, care au recomandat reducerea taxelor la un nivel suportabil, dar guvernele Boc și Ungureanu au ignorat solicitările. Reprezentanți ai noii Puteri au solicitat un răgaz producătorilor, pentru a modifica nivelul taxelor, dar marja de negociere cu FMI este redusă.

În plus, numirile din Sănătate nu au oferit mari speranțe. Ministrul Sănătății a făcut parte din guvernul Ungureanu, secretarul de stat Florian Bodog a fost director în mandatul Cseke Attila și șef de cabinet al ministrului Ladislau Ritli, iar președintele CNAS este un anonim, fără experiență la vârful sistemului. Mâna dreaptă a lui Lucian Duță, respectiv directorul CNAS, Dorin Ionescu, a rămas în funcție. Surse din interiorul CNAS susțin că Ionescu se bucură de sprijinul lui Sorin Oprescu, cel care l-a lansat în administrație și pe Lucian Duță, așa că mandatul său va fi unul transpartinic.  Practic, Ionescu ar conduce efectiv CNAS, ceea ce îi face pe mulți să spună că Duță a rămas la Putere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel