RECRUTARE TINERI RĂZBOI: Ce spun Victor Ponta și Mircea Dușa

Primul-ministru Victor Ponta a fost întrebat, joi seara, dacă în România a început recrutarea obligatorie a tinerilor pentru război.

În cadrul unei convorbiri telefonice purtate cu Victor Ponta, aflat în SUA, Mihai Gâdea l-a întrebat pe premier, în ediția de joi a emisiunii "Sinteza Zilei":

"Pentru că am văzut că s-a creat aproape o stare de spirit, pentru că am văzut că se încearcă poate să se stingă subiecte foarte arzătoare ale zilei cu tot felul de manipulări, vreau să vă întreb foarte direct: în România, pe internet, circulă aproape obsesiv că 'Iată, au început să fie chemați bărbații la încorporare!' și apare fotografia unuia cu un fel de document în care este chemat la încorporare. Există un astfel de demers al Guvernului sau al Ministerului Apărării sau este o manipulare ca cele pe care le găsim pe internet?"

"Nu, categoric nu! Și aș fi știut, chiar dacă sunt aici în America, mi-ar fi spus ministrul Apărării dacă există. Dar nu s-a discutat nimic, nici în CSAT, în niciun context. Cred că aici e vorba doar de legile în vigoare, care privesc pregătirea populației civile pentru orice fel de situație de urgență. Dar vă garantez că n-a existat niciun fel de discuție nici în CSAT, nici cu ministrul Apărării să începem încorporări. Doamne Ferește! Nu, nu e cazul, și nu e bine să creăm o panică fără niciun fel de suport", a răspuns premierul, la Antena 3.

"Nu se organizează în România nicio recrutare și nu se face nicio recrutare. Dacă vă amintiți, anul trecut a mai existat acest subiect, tot legat de acest certificat medical. Nu se face nicio recrutare, să stea tinerii liniștiți, că nu se organizează o astfel de acțiune la Ministerul Apărării Naționale", a spus și Mircea Dușa, ministrul Apărării Naționale, într-o intervenție telefonică la "Sinteza zilei".

Vezi și: Tinerii români nu vor să lupte în Ucraina. Sondaj șoc

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel