Real Madrid, întăriri de la Manchester United. Perez îl vrea pe Paul Pogba

Zinedine Zidane
Zinedine Zidane

Real Madrid pregătește super transferuri pentru vară. După ce transferul lui Harry Kane pare că are șanse din ce în ce mai mari să se concretizeze, Florentino Perez a pus ochii și pe Paul Pogba, de la Manchester United.

Președintele Florentino Perez intenționează să facă o ofertă pentru francezul Pogba, cu atât mai mult pentru că evoluțiile închizătorilor Kovacic și Casemiro nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor. Paul Pogba, care va împlini în martie 25 de ani, joacă din vara anului 2016 la Manchester United, atunci când a fost transferat de la Juventus Torino, pentru suma de 105 milioane de euro.

 

Piesă de bază la centrul terenului

Paul Pogba a fost o piesă de bază la centrul terenului la Juventus, la fel cum este și în prezent, la Manchester și la naționala Franței. În acest sezon, Paul Pogba a bifat 23 de apariții în tricoul lui Manchester, a înscris 3 goluri și a oferit 10 pase de gol. 

În total, la Manchester, mijlocașul box-to-box a jucat 81 de meciuri, în care a înscris de 12 ori și a pasat decisiv de 16 ori.

La Juventus, Pogba a jucat 178 de meciuri, în care a marcat de 34 de ori și a pasat decisiv de 43 de ori.

Pentru naționala Franței, Pogba a debutat în 2013 și a jucat până acum 49 de meciuri, în care a înscris de 8 ori.

Pogba a primit trofeul Golden Boy în 2013, care desemnează cel mai bun tânăr jucător din Europa.

90 de milioane de euro este cota lui Pogba, conform Transfermarkt.co.uk.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel