Pregătiri pentru Jocurile Olimpice de Vară de la Paris. Ciucă a discutat cu reprezentanţii COSR

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, luni, la Palatul Victoria, cu preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu şi secretarul general George Boroi, context în care aceştia au prezentat stadiul pregătirilor pentru organizarea calificării şi participării sportivilor români la Jocurile Olimpice de Vară de la Paris, în 2024.

Premierul a transmis întregul sprijin al Guvernului astfel încât sportivii români şi personalul tehnic să aibă condiţii optime de pregătire, precizează un comunicat transmis de Executiv, informează Agerpres.

"Fiind un an preolimpic, eforturile noastre trebuie concentrate şi mobilizate astfel încât, pe de o parte, să putem avea o delegaţie sportivă cât mai numeroasă la Paris, dar să creştem cât mai mult şansele de a obţine performanţă, adică medalii pentru România", a declarat prim-ministrul, citat în comunicat.

În cadrul întrevederii, conducerea COSR a prezentat calendarul competiţiilor de calificare din acest an, inclusiv participarea sportivilor români la Jocurile Europene Cracovia-Maloposka, organizate în Polonia, în perioada iunie-iulie, la care vor participa peste 150 de sportivi.

Totodată, a fost prezentat stadiul proiectului modernizării Centrului Olimpic de la Izvorani, cu finanţare prin Compania Naţională de Investiţii, care va avea capacitatea de a oferi anual o bază de pregătire la standarde internaţionale pentru mii de sportivi de performanţă, din peste 20 de discipline olimpice şi neolimpice, se mai arată în comunicatul amintit. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel