Pierderi record de 145,9 milioane euro pentru AC Milan în 2018

Clubul de fotbal italian AC Milan, care mult timp a aparţinut magnatului media Silvio Berlusconi, a înregistrat pierderi record de 145,9 milioane euro în 2018, potrivit bilanţului aprobat luni de Consiliul de administraţie al clubului, informează AFP. 

Aceste pierderi record, care vin după pierderile de aproximativ 20 milioane euro în sezonul precedent, vor fi acoperite de acţionarul majoritar, fondul american de investiţii Elliott. Acesta a preluat controlul la AC Milan în vara lui 2018, din cauza dificultăţilor întâmpinate de omul de afaceri chinez Yonghong Li. În total, în ultimele şase sezoane clubul rosonero a acumulat pierderi de aproape o jumătate de miliard de euro şi în vară a fost exclus din Europa League pentru violarea regulilor de fair-play financiar.

Pentru a relansa clubul, conducătorii AC Milan pledează împreună cu cei de la Inter Milan pentru construcţia unui nou stadion în metropola din nordul Italiei. Dacă municipalitatea din Milano îşi va da acordul, acest proiect va permite celor două echipe să 'dispună de un stadion modern, care va duce la creşterea substanţială a veniturilor', a explicat preşedintele Consiliului de administraţie de la AC Milan, fostul director al grupului petrolier Eni, Paolo Scaroni.

'Toate marile cluburi europene au venituri din stadioane de peste 100 milioane de euro, în cazul AC Milan şi Inter aceste venituri se ridică la aproximativ 34 milioane euro. Această diferenţă riscă să fie motivul pentru care cele două cluburi nu realizează performanţele pe care ar trebui să le realizeze în Europa' a apreciat Paolo Scaroni. Acesta a adăugat însă că dacă proiectul noului stadion nu va fi realizat, 'există şi un plan B, tot împreună cu Inter', a spus Scaroni.

Cu privire la aducerea unor noi sponsori, preşedintele AC Milan a spus că 'există negocieri dar dacă vom continua să pierdem meciuri va fi mai dificil'. 'Din partea Elliott există o viziune clară şi îndrăzneaţă, să aducă Milan în prima linie a fotbalului italian şi mondial, fără a avea nevoie însă de 10 sau 15 ani' a spus la rândul său directorul general al clubului, Ivan Gazidis. Acesta a apreciat că pe lângă noul stadion, clubul rosonero intenţionează să 'investească în tineri fotbalişti pentru a face din ei jucători de prim nivel'.

AC Milan traversează un debut de sezon foarte dificil şi a decis deja schimbarea antrenorului, Stefano Pioli înlocuindu-l pe Marco Giampaolo după mai puţin de două luni de la debutul campionatului. Însă schimbarea nu avut efect, clubul câştigând un singur punct în două meciuri sub comanda lui Pioli. După o ultimă înfrângere care a avut loc duminică, AC Milan este pe locul 12, cu şapte puncte de locul patru, ultimul care oferă un loc în Liga Campionilor, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel